Părinți de împrumut pentru copiii bolnavi părăsiți în spital. Prima asociație din țară pentru micuții abandonați va porni într-o caravană pentru monitorizarea gravidelor cu risc

26 iunie 2019, 11:28

Cristina Bălan este un artist cunoscut în lumea muzicală de mulţi ani. Şi-a dorit o familie, dar, în timpul sarcinii cu gemeni, a aflat că unul dintre copii ar putea avea Sindrom Down. Medicii i-au propus să facă avort.

Cristina a refuzat şi a dus sarcina până la capăt. După ce a născut a aflat că ambii copii aveau aceeași suferință. Cu lacrimi în ochi, Cristina, alături de alte mame şi-a spus povestea, pentru a le încuraja pe femeile care află că bebelușul lor are probleme de sănătate, că nu sunt singure.

Adelina Toncean este voluntar la Spitalul „Marie Curie”, la secția de Terapie Intensivă. Dramele micuților abandonaţi nu au lăsat-o indiferentă. A ales, voluntar, să adopte doi nou-născuți bolnavi, abandonați în spital. În ciuda eforturilor, unul dintre ei nu a supraviețuit. În memoria lui, a înființat o asociație prin care să sprijine copiii vulnerabili.

Au fost mai multe cazuri în care asistenți sau medici au adoptat copii din secția de terapie intensivă a spitalului „Marie Curie”.

Cei mai mulți dintre copiii lăsați singuri în spital provin din familii cu mame tinere, singure, cu tată necunoscut și fără sprijin din partea familiei. 75 la sută dintre copiii instituționalizați au fost abandonați imediat după naștere. Cu ajutorul voluntarilor și al experților, Asociația Blondie va organiza caravane pentru a le ajuta, psihologic şi financiar, pe femeile care au sarcină cu risc.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite