Parcuri de distracţii virtuale. În China s-a deschis cel mai mare complex de divertisment virtual din ţară

30 aprilie 2018, 13:47

Anul trecut, dezvoltatorii din oraşul Guyiang anunţau cu mare tamtam construcţia primului parc de distracţii virtual din China. Ei bine, a fost şi inaugurat acum, cu ocazia minivacanţei de 1 mai. În spatele statuilor de roboţi uriaşi şi construcţiilor furutiste pare să nu fie mare lucru. Dar odată ce-ţi pui ochelarii de realitate virtuală, lucrurile se schimbă.

Spre deosebire de parcurile de distracţii tradiţionale, aici decorul contează prea puţin. Căştile VR sau de realitate virtuală sunt totul. Ele sunt conectate la mişcarea capului şi a aparatului pe care stă utilizatorul şi spun o adevărată poveste în imagini.

Aici, la Guyiang, vizitatorii au 15 instalaţii, toate cu tematica viitorului sau a unor posibili extratereştri, inspirate din filmele SF. Asemenea distracţii sunt din ce în ce mai răspândite în lume – mai ales în Statele Unite şi în Japonia. Mulţi le critică însă – pentru experienţa virtuală este de multe ori solitară, îi izolează pe turişti unii de ceilalţi – în loc ca dimpotrivă, să ajute sentimentul de apartenenţă la un grup.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

China crește exporturile. Economia din întreaga lume se zdruncină

Paranoia lui Xi Jinping transformă China într-o țară izolată

Analiză The Economist: Paranoia lui Xi Jinping transformă China într-o țară izolată