Parcul Herăstrău | Sărbătoarea primăverii, în variantă japoneză

9 aprilie 2023, 09:20

Dansuri în ritmul tobelor, demonstrații de măiestrie a folosirii arcului cu săgeți, ateliere de origami și de caligrafie au captat interesul a sute de bucureșteni care au venit în Grădina Japoneză din Parcul Herăstrău.

ŞERBAN GEORGESCU, coordonator Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”: Cei mai tineri sunt atrași în principal de pop culture, manga, anime, seriale. Cei mai mari mai degrabă de cultură tradițională.

YOSHINO NAITO, ataşat cultural al Ambasadei Japoniei la Bucureşti: Iubirea față de natură este foarte asemănătoare dintre japonezi și români. În grădina japoneză de la București aici este a patra ediție.

Atracția românilor pentru cultura japoneză nu este deloc întâmplătoare. Ceea ce vedeți în imagini este dovada clară a unei statistici prezentată astăzi chiar de ambasada Japoniei. Și anume că în țara noastră peste 1.000 de elevi și studenți învață limba japoneză, în mai mult de 40 de entități educative.

Hiroko Ogawa trăiește în România de 15 ani. E profesoară de limba japoneză, iar azi ne-a prezentat ceaiul japonez sub o altă formă.

HIROKO OGAWA, profesoară de Limba Japoneză: Chec cu machea. Machea este praf de ceai verde. Praful de machea îl folosim pentru ceremonia de ceai.

Vizitatorii festivalului Hanami au avut ocazia să îmbrace costume japoneze.

Grădina Japoneză din Parcul Herăstrău a fost amenajată în urmă cu 25 de ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite