Parchetul General s-a sesizat din oficiu în cazul deputatului Aurel Bălășoiu. A fost deschis și un al doilea dosar, pentru viol. Urmărirea penală se desfășoară in rem

4 octombrie 2022, 16:40

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, ca urmare a informațiilor apărute în mass-media referitoare la săvârșirea acestei fapte de către o persoană având calitatea de deputat în Parlamentul României, se arată într-un comunicat al instituției.

Pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică a fost deschis un al doilea dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunii de viol prevăzut de articolul 218 din Codul penal, ca urmare a depunerii unei plângeri penale împotriva aceleiași persoane, mai arată sursa citată.

În ambele dosare urmărirea penală se desfășoară in rem.

Aurel Bălășoiu, deputat de Argeș, a fost dat afară din PSD după ce în presă au apărut imagini în care apare în ipostaze compromițătoare alături de un tânăr. Deputatul  și-a luat concediu cu de la Parlament până pe 19 octombrie.

Demnitarul refuză să-şi dea demisia din Parlament și a creat un scandal uriaş în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, în Arhiepiscopia Tomisului, dar şi în Episcopia Tulcii.

CITEȘTE ȘI: Cazul Aurel Bălășoiu stârnește scandal în trei Arhiepiscopii. Deputatul și-a luat concediu și refuză să își dea demisia din Parlament după ce a fost fotografiat în ipostaze compromițătoare

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite