Parchetul General s-a autosesizat în legătură cu apariţia în spaţiul public a protocolului SRI - PÎCCJ semnat în 2016

Parchetul General s-a autosesizat şi a deschis un dosar pentru neglijenţă în păstrarea informaţiilor secrete de stat, infracţiune prevăzută de articolul 305 din Codul penal, după apariţia în spaţiul public a protocolului SRI - PÎCCJ semnat în 2016, au declarat vineri, pentru Agerpres, surse judiciare.

24 August 2018, 20:11 (actualizat 24 August 2018, 20:15) Știrile TVR |
SRI - Serviciul Român de Informații / FOTO: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO, http://foto.agerpres.ro

Joi seara, Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, a postat pe pagina sa de Facebook un protocol de colaborare între SRI şi PÎCCJ, referitor la 'cooperarea pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin', încheiat în decembrie 2016.

În cursul zilei de vineri, Parchetul General a precizat, printr-un comunicat de presă, că, la data de 8 decembrie 2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat două protocoale cu Serviciul Român de Informaţii, respectiv un protocol privind cooperarea pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (nesecret) şi un protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii (clasificat secret de stat, nivel Secret).

Cu privire la cel de-al doilea protocol, Parchetul General arată că, la 22 martie 2018, a iniţiat demersurile pentru declasificare şi a solicitat SRI acordul în acest sens.

'Nu au fost comunicate informaţii publice cu privire la acest protocol şi nici nu a fost publicat, întrucât nu a fost finalizată procedura de declasificare. Protocolul a fost transmis la data de 20.03.2018 Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului Justiţiei, care au fost informaţi şi cu privire la iniţierea de către procurorul general a demersurilor privind declasificarea documentului', precizează Parchetul General.

'Obiectul protocolului se referă la cooperarea privind infracţiunile contra securităţii naţionale, a infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor săvârşite de cadre militare ale Serviciului Român de Informaţii, sesizarea parchetului cu privire la infracţiunile constatate de SRI şi comunicarea de informaţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind securitatea naţională a României, ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI şi ale Codului de procedură penală. Protocolul şi-a încetat efectele la 13.03.2017, prin acordul instituţiilor semnatare. La aceeaşi dată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Serviciului Român de Informaţii să comunice dacă menţine caracterul clasificat al documentului', arată Parchetul General.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 19°C
IASI 13°C 8°C
CLUJ 12°C 15°C
CONSTANTA 18°C 20°C
CRAIOVA 13°C 15°C
BRASOV 15°C 17°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI