Paramedicul Iulia “Taira” Paievska îi acuză pe ruşi de tortură psihică şi fizică: Mi s-a spus „Ar fi mai bine să mori decât să vezi ce se va întâmpla în continuare”

Paramedicul Iulia “Taira” Paievska eliberat din captivitatea rusă
Paramedicul Iulia “Taira” Paievska eliberat din captivitatea rusă
7 iulie 2022, 13:22

Iulia Paievska, în vârstă de 53 de ani, cunoscută sub numele Taira povesteşte cum abuzurile au început imediat după ce a fost recunoscută la un punct de control de lângă Mariupol și luată prizonieră, împreună cu șoferul ei, pe 16 martie.

„Timp de cinci zile nu am mâncat și practic nu am băut”, a declarat Paievska pentru CNN, la aproape trei săptămâni după ce a fost eliberată într-un schimb de prizonieri din 17 iunie. Abuzul, bătăile, a spus ea, au fost „extrem” și „Nu s-au oprit nici un minut în cele trei luni”.

De la mijlocul lunii martie până la jumătatea lunii iunie, cei doi au fost reținuți pe teritoriul ocupat în centrul de detenție preventivă Donețk.

„În mod constant ți se spune că ești fascist, un nazist”, a spus ea, comparând condițiile cu cele dintr-un gulag. Ea a spus că i s-a spus că „ar fi mai bine să mori decât să vezi ce se va întâmpla în continuare”.

Frustraţi că nu a făcut mărturisiri despre presupuse legături neonaziste „m-au aruncat în izolare, într-o temniță fără saltea, pe un pat de fier ” îşi aminteşte ea.

Notorietatea Tairei a crescut în timpul revoltei de la Maidan din 2014, unde i-a sprijinit pe cei care protestau faţă de președintelui pro-rus. De acolo, ea a mers spre est, spre linia frontului, în timp ce trupele ucrainene se luptau cu forțele separatiste din regiunea Donbas, în cele din urmă alăturându-se oficial forțelor armate ale Ucrainei.

Când Rusia și-a lansat invazia în Ucraina în februarie anul acesta, Paievska se afla în orașul Mariupol, echipată cu o cameră corporală, filmând ore întregi cu scene dramatice ale răniților care soseau la camera de urgență și eforturile de a-i salva.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite