În prima duminică după Paști, cunoscută și ca Duminica Tomii, orașul de la poalele Tâmpei se îmbracă în haine de sărbătoare pentru parada Junilor. Tradiția veche de un secol nu s-a mai putut respecta anul acesta. Așa că în loc de defilarea în costume populare, cu cai și căruțe împodobite, membrii cetelor și-au transmis virtual urările dar și îndemnul de a rămâne acasă.
Coborârea cetelor de juni în centrul Brașovului a devenit o tradiție după unirea Transilvaniei cu România. A fost întreruptă în timpul regimul comunist pentru două decenii, pâna în 1968.
De atunci, Junii Brașovului s-au ținut de rânduială și au defilat prin cetate, în fiecare an, la o săptămână dupa Paște, îmbracați în costume tradiționale spectaculoase, călare pe cai gătiți de saărbătoare. Acum, pandemia a blocat tradiția.