Papa Francisc, un nou apel pentru încetarea focului în Ucraina: Nu duceţi umanitatea la distrugere, vă rog!

Papa Francisc a cerut duminică să se desfăşoare "negocieri adevărate" care să permită ajungerea la "o încetare a focului şi o soluţie sustenabilă" în Ucraina şi a invitat "responsabilii naţiunilor" să nu ducă "Umanitatea la distrugere", transmite CNN.

05 Iunie 2022, 15:53 (actualizat 05 Iunie 2022, 15:55) Știrile TVR |
Papa Francisc / FOTO: Shutterstock

Francisc a amintit că, "odată cu împlinirea a 100 de zile de la începerea agresiunii armate (ruse) în Ucraina, asupra Umanităţii s-a abătut din nou coşmarul războiului, care reprezintă negarea visului lui Dumnezeu".

"Popoare care se înfruntă, care se ucid, oameni care în loc să se apropie sunt alungaţi din casele lor", a spus papa Francisc, vorbind despre "furia distrugerii şi a morţii (...) care alimentează o escaladare tot mai periculoasă pentru toţi".

"Reiau apelul meu către responsabilii naţiunilor: Nu duceţi Umanitatea la distrugere, vă rog", a transmis suveranul pontif, repetând această ultimă frază, în aplauzele celor circa 25.000 de credincioşi strânşi în piaţa Sf. Petru.

Papa Francisc, în vârstă de 85 de ani, a insistat "să aibă loc negocieri adevărate, concrete, pentru o încetare a focului şi o soluţie sustenabilă, să se asculte strigătul disperat al oamenilor care suferă, aşa cum vedem în mass-media zi de zi, să se manifeste respect pentru vieţile oamenilor, să se oprească macabra distrugere a oraşelor şi satelor peste tot".

"Să ne rugăm, angajându-ne fără odihnă în favoarea păcii", le-a spus el credincioşilor, la o zi după ce şi-a reiterat disponibilitatea de a călători în Ucraina, "la momentul oportun".

Papa Francisc a mai anunţat că săptămâna viitoare se va întâlni cu reprezentanţi ai guvernului ucrainean, cu care va discuta despre posibilitatea unei deplasări în această ţară.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 32°C
IASI 26°C 29°C
CLUJ 28°C 28°C
CONSTANTA 26°C 29°C
CRAIOVA 31°C 32°C
BRASOV 25°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI