Papa Francisc a oficiat slujba de Paști și a binecuvântat mulțimea adunată la Vatican
Mii de oameni au venit în Piața San Pietro pentru a participa la ceremonialul religios.
Papa a citit din Evanghelie și a binecuvântat mulțimea.
În mesajul traditional al conducătorului Bisericii Catolice, Papa s-a rugat pentru oamenii care suferă din cauza conflictelor din Siria, Ucraina, Africa, sau a crizelor politice și economice din America Latină.
Papa Francisc a celebrat sâmbătă noapte Vigilia Pascală în Bazilica Sfântul Petru.
El le-a cerut credincioşilor să nu trăiască pentru lucruri trecătoare și să nu cedeze deznădejdii. În cuvântul său, al şaptelea mesaj de Paşte de la alegerea sa ca Papă, Sfântul Părinte a pornit de la relatarea biblică despre femeile care au mers la mormântul lui Iisus, unde piatra de la intrare era dată la o parte.
„Dumnezeu îndepărtează chiar şi cele mai grele pietre care ne zdrobesc speranţele şi aşteptările: moartea, păcatul, frica, lumescul”, a spus Papa Francisc. Predica integrală AICI
Papa a botezat 8 credincioși din Albania, Ecuador, Indonezia, Italia și Peru.