Papa Francisc: Să renunţăm la avantajele comode ale puterii, la ispitirile mondenităţii, la aroganţa goală a autosuficienţei, la ipocrizia preocupării pentru aparenţe

31 mai 2019, 18:44

Cuvântarea integrală susținută de Papa Francisc în Catedrala Națională:

„Preafericirea Voastră, Frate drag, dragi fraţi şi surori!

Aş dori să-mi exprim recunoştinţa şi emoţia de a mă afla în acest templu sfânt care ne adună în unitate. Isus i-a chemat pe fraţii Andrei şi Petru să-şi lase mrejele ca să devină împreună pescari de oameni. Chemarea proprie nu este completă dacă lipseşte chemarea fratelui. Astăzi, stând alături, dorim să înălţăm împreună, din inima ţării, rugăciunea comună ‘Tatăl Nostru’. Ea sintetizează identitatea noastră de fii şi astăzi, în mod deosebit, de fraţi care se roagă unul lângă celălalt.

Rugăciunea ‘Tatăl Nostru’ afirmă certitudinea promisiunii făcute de către Isus ucenicilor Săi: ‘Nu vă voi lăsa orfani’ şi ne dă încredere să primim şi să ne primim fratele ca pe un dar.

De aceea, aş dori să vă împărtăşesc câteva cuvinte, ca pregătire, înainte de rugăciunea pe care o voi rosti  pentru drumul nostru de fraternitate şi pentru ca România să poată fi mereu o casă a tuturor, un loc al întâlnirii, o grădină în care înfloresc împăcarea şi comuniunea.

De fiecare dată când rostim ‘Tatăl nostru’, subliniem că, nu putem rosti cuvântul ‘Tată’ fără să spunem şi ‘al nostru’. Uniţi în rugăciunea lui Isus, ne unim şi în lucrarea Sa de iubire şi de mijlocire, care ne face să spunem: ‘Tatăl meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru’. Prin aceasta, El ne îndeamnă ca ‘al meu’ să se transforme în ‘al nostru’, iar ‘al nostru’ să devină rugăciune. Tată, ajută-ne să preţuim viaţa fratelui nostru, să acordăm atenţie istoriei vieţii lui! Ajută-ne să nu ne judecăm fratele, pe seama faptelor şi limitelor sale, ci să-l acceptăm, înainte de toate, ca fiu al Tău. Ajută-ne să învingem ispita de a ne simţi fii mai mari, care, pentru că se află într-o poziţie privilegiată, uită că şi celălalt este un dar al Tău. Ţie, Care eşti în ceruri, unde le-ai pregătit loc tuturor, din care faci să răsară soarele şi peste cei buni, şi peste cei răi, şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi, îţi cerem acea înţelegere reciprocă pe care nu am fost capabili să o păstrăm pe pământ.

Îţi cerem această înţelegere prin mijlocirea atâtor fraţi şi surori în credinţă, care, împreună, locuiesc în Cerul Tău, după ce au crezut, au iubit şi au suferit mult, chiar şi în zilele noastre, doar pentru că sunt creştini. Asemenea lor, vrem şi noi să sfinţim numele Tău, făcând din el preocuparea noastră de căpătâi.

Numele Tău, Doamne, nu al nostru, să ne impresioneze într-atât încât să ne dedicăm întru totul carităţii. De atâtea ori, în rugăciune, ne rezumăm să-Ţi cerem daruri şi să-Ţi înşirăm dorinţe, uitând că lucrul cel mai important este să lăudăm numele Tău, să adorăm persoana Ta, pentru ca mai apoi să descoperim oglindirea vie a chipului Tău în persoana fratelui pe care ni l-ai aşezat alături. În mijlocul atâtor lucruri trecătoare pentru care trudim, ajută-ne, Tată, să căutăm ceea ce dăinuie: prezenţa Ta şi a fratelui nostru. Aşteptăm venirea împărăţiei Tale: o cerem şi ne-o dorim, pentru că ne dăm seama că lumea, în tumultul ei, a uitat de ea.

Evoluţia lumii e dictată de logica banului, a intereselor şi a puterii. Cufundaţi în consumerismul din ce în ce mai sălbatic care ne amăgeşte cu strălucirea sa scânteietoare, dar efemeră, ajută-ne, Tată, să credem în ceea ce ne rugăm: să renunţăm la avantajele comode ale puterii, la ispitirile înşelătoare ale mondenităţii, la aroganţa goală a autosuficienţei, la ipocrizia preocupării pentru aparenţe.

Astfel, nu vom pierde din ochi Împărăţia în care Tu ne chemi. ‘Facă-se voia Ta’, nu a noastră! ‘Voinţa lui Dumnezeu este mântuirea tuturor’. Avem nevoie, Tată, să ne depăşim limitele, pentru a nu îngrădi în limitele noastre voinţa Ta milostivă de mântuire, care vrea să îi îmbrăţişeze pe toţi.

Ajută-ne, Tată, trimiţându-l la noi, ca la Rusalii, pe Duhul Sfânt, dătător de curaj şi de bucurie, pentru ca El să ne determine să proclamăm vestea plină de bucurie a Evangheliei, depăşind graniţele limbilor, ale culturilor şi ale naţiunilor cărora le aparţinem.

În fiecare zi avem nevoie de El, ‘pâinea noastră cea de toate zilele’. El este ‘pâinea vieţii’, care ne face să ne simţim fii iubiţi, care ne potoleşte foamea când ne simţim singuri şi orfani. El este ‘pâinea slujirii’, Frângându-Se pe Sine pentru a deveni slujitorul nostru, ne cere să ne slujim unul pe altul.

Tată, atunci când ne dai pâinea cea de toate zilele, hrăneşte în noi dorul de fratele nostru, nevoia de a-l sluji. Cerându-Ţi pâinea de fiecare zi, îţi cerem şi pâinea memoriei, harul de a răsădi rădăcinile comune ale identităţii noastre creştine, rădăcini de neînlocuit într-o vreme în care omenirea, mai ales tinerele generaţii, care ajung să se simtă dezrădăcinate, în mijlocul atâtor situaţii incerte, incapabile să dea o temelie solidă existenţei.

Pâinea pe care Ţi-o cerem, cu lunga ei evoluţie, de la însămânţare la spic, de la cules până pe masă, să trezească în noi dorinţa de a fi răbdători “semănători de comuniune”, care nu ostenesc în a face să încolţească seminţele unităţii, în a face să dospească binele, în a lucra mereu alături de fraţii lor, fără suspiciuni, fără a sta la distanţă,fără exagerări şi fără conformism, într-o viaţă trăită laolaltă, după ce diferenţele s-au armonizat. Pâinea pe care o cerem astăzi este şi pâinea de care atâţia oameni sunt lipsiţi zi de zi, în timp ce alţii, puţini la număr, o au cu prisosinţă.

‘Tatăl nostru’ nu este o rugăciune liniştitoare, ci este strigătul care ţâşneşte când vezi lipsa de iubire din timpurile noastre, individualismul şi indiferenţa care profanează numele Tău, Tată.

Trezeşte în noi, Doamne, foamea de a ne dărui. Ori de câte ori ne rugăm, aminteşte-ne că, pentru a trăi, nu e nevoie să ne cruţăm, ci să ne frângem, să împărţim, nu să adunăm, să-i îndestulăm pe alţii, în loc să ne îmbuibăm noi, pentru că bunăstarea este adevărată numai în măsura în care le aparţine tuturor.

De fiecare data când ne rugăm, cerem să ‘ne fie iertate greşelile’. E nevoie de curaj ca, în acelaşi timp, să avem grijă să îi iertăm şi noi pe cei ce ne greşesc nouă. Prin urmare, trebuie să găsim puterea de a-l ierta din inimă pe fratele nostru, aşa cum Tu, Tată, ne ierţi păcatele nouă.

Să ne lăsăm trecutul în urmă şi să îmbrăţişăm împreună prezentul!

Ajută-ne, Tată, să nu cedăm în faţa fricii, să nu vedem un pericol în a ne deschide, să avem puterea de a ne ierta şi de a merge împreună, curajul de a nu ne mulţumi cu o viaţă liniştită, ci de a căuta mereu, cu transparenţă şi cu sinceritate, chipul fratelui. Iar când răul, ‘pândind la uşa inimii’, ne va tenta să ne închidem în noi înşine, când ispita de a ne izola ne va copleşi, ascunzând esenţa păcatului care constă în îndepărtarea de Tine şi de aproapele nostru, Tată, continuă să ne vii în ajutor!

Încurajează-ne să găsim în fratele de lângă noi un sprijin pe care Tu ni l-ai pus alături pentru a merge spre Tine şi de a avea curajul să spunem împreună ‘Tatăl nostru’. Amin.

Iar acum să rostim rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Domnul!”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite