Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Papa Francisc, la întâlnirea cu Patriarhul Daniel, rememorare a vizitei Papei Ioan Paul al II-lea: "Cum să nu ne amintim strigătul spontan de 'Unitate, unitate!' care s-a auzit aici, la București, în zilele acelea?"

La Palatul Patriarhiei, Papa Francisc i-a salutat pe membrii Sfântului Sinod rostind "Hristos a înviat!". Preoții i-au răspuns "Adevărat a înviat!". Sfântul Părinte a subliniat că a venit în România ca pelerin și a amintit de strigătul spontan "Unitate, unitate!", care a răsunat la București la vizita Papei Ioan Paul al II-lea.

31 Mai 2019, 16:29 (actualizat 31 Mai 2019, 18:25) |
Discursul Papei Francisc în fața Sfântului Sinod
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

"Aș dori să adresez un gând de recunoscătoare amintire Patriarhului Teoctist. Cum să nu ne amintim strigătul spontan de 'Unitate, unitate!' care s-a auzit aici, la București, în zilele acelea? A fost un strigăt de speranță, izvorât din inima poporului lui Dumnezeu. O profeție care a inaugurat un timp nou - timpul de a merge împreună - pentru a redescoperi și trezi în noi fraternitatea care ne unește", a rememorat Papa Francisc.

"Să mergem împreună cu puterea memoriei, nu cu memoria nedreptăților suferite sau pricinuite, a judecăților și prejudecăților  care ne închid într-un cerc vicios, ne determină să avem atitudini sterile", a îndemnat Suveranul Pontif.

"Să mergem împreună cu memoria rădăcinilor veacurilor dintâi, în care Evanghelia, vestită cu îndrăzneală și cu spirit profetic, a întâlnit și luminat noi popoare și culturi!", a adăugat el.

După discursuri, Sfântul Părinte i-a dăruit Patriarhului Daniel o Evanghelie.

Patriarhul Daniel i-a dăruit, la rândul său, o medalie jubiliară și un album cu fotografii de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea.

DISCURSUL INTEGRAL AL SUVERANULUI PONTIF

Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinţiţi Mitropoliţi şi Preasfinţiţi Episcopi ai Sfântului Sinod. Cristos a înviat!

Învierea Domnului constituie nucleul vestirii apostolic transmise şi păstrate de Bisericile noastre. În ziua Paştelui, apostolii s-au bucurat la vederea Celui Înviat. În acest timp al Paştelui, şi eu mă bucur să contemplu oglindirea Sa în ochii dumneavoastră, dragi Fraţi.

Acum douăzeci de ani, în faţa acestui Sfânt Sinod, Papa Ioan Paul al II-lea spunea: „Am venit să contemplu chipul lui Cristos întipărit în Biserica dumneavoastră. Am venit să venerez Chipul suferind, zălogul unei speranţe reînnoite.”

Şi eu am venit aici ca un pelerine care doreşte să vadă chipul Domnului în chipul fraţilor. Privindu-vă, vă mulţumesc din inimă pentru primirea voastră. Legăturile de credinţă care ne unesc îşi trag originea de la Apostoli, martorii Celui Înviat, în special de la legătura care îi unea pe Petru şi pe Andrei, care, potrivit tradiţiei, a adus credinţa pe aceste meleaguri.

Ei au fost fraţi de sânge şi, într-un mod special, fraţi prin vărsarea sângelui pentru Domnul. Ei ne amintesc că există o fraternitate de sânge care ne precede şi care, ca un izvor tăcut şi dătător de viaţă, nu a încetat niciodată, de-a lungul secolelor, să ne adape şi să ne susţină pe drumul nostru.

Aici, ca şi în multe alte locuri, în vremurile noastre, aţi simţit Paştele morţii şi al Învierii. Atâtea fiice şi atâţia fii ai acestei ţări, din diferite Biserici şi comunităţi creştine, au îndurat vinerea persecuţiei, au trecut prin sâmbăta tăcerii, au trăit duminica renaşterii.

Atâţia martiri şi mărturisitori ai credinţei! Mulţi, aparţinând diferitor confesiuni, au stat în trecutul apropiat în închisori, unul lângă altul, sprijinindu-se reciproc. Exemplul lor stă astăzi înaintea noastră şi a tinerelor generaţii care n-au cunoscut acele condiţii dramatice.

Cauza pentru care aceia au suferit şi pentru care şi-au dat şi viaţa este o moştenire prea preţioasă pentru a fi uitată sau nerespectată. Şi este o moştenire comună, care ne îndeamnă să nu ne îndepărtăm de fratele care o împărtăşeşte.

Uniţi fiind cu Cristos în suferinţă şi în durere, uniţi de către Cristos în Înviere, „să trăim şi noi o viaţă nouă”.

Preafericirea Voastră, frate drag, acum douăzeci de ani, întâlnirea dintre predecesorii noştri a fost un dar pascal, un eveniment care a contribuit nu doar la renaşterea relaţiilor dintre ortodocşii şi catolicii din România, ci şi la redeschiderea dialogului între catolici şi ortodocşi, în general.

Călătoria aceea, prima pe care un episcop al Romei o întreprindea într-o ţară majoritar ortodoxă, a deschis calea altor evenimente asemănătoare. Aş dori să adresez un gând de recunoscătoare amintire Patriarhului Teoctist. Cum să nu ne amintim strigătul spontan de „Unitate, unitate!”, care s-a auzit aici, la Bucureşti, în zilele acelea?

A fost un strigăt de speranţă izvorât din inima poporul lui Dumnezeu, o profeţie care a inaugurat un timp nou: timpul de a merge împreună pentru a redescoperi şi trezi în noi fraternitatea care deja ne uneşte.

Să mergem împreună cu puterea memoriei, nu cu memoria nedreptăţilor suferite sau pricinuite, a judecăţilor şi a prejudecăţilor, care ne închid într-un cerc vicios şi ne determină să avem atitudini sterile. Să mergem împreună cu memoria rădăcinilor veacurilor dintâi în care Evanghelia, vestită cu îndrăznealăşi cu spirit profetic, a întâlnit şi luminat noi popoare şi culture cu memoria martirilor din primele veacuri, a Sfinţilor Părinţi mărturisitori ai credinţei, ai sfinţeniei trăite zilnic şi propovăduitede atâţia oameni simpli care împărtăşesc acelaşi Cer.

Slavă Domnului, rădăcinile noastre sunt sănătoase şi puternice şi, chiar dacă în creşterea lor au suferit deformările şi încercările vremurilor, suntem chemaţi, asemenea psalmistului, să ne amintim cu recunoştinţă de ceea ce Domnul a făcut în noi, să-I înălţăm Lui un imn de laudă unii pentru ceilalţi.

Amintirea paşilor făcuţi împreună ne încurajează să înaintăm spre viitor fiind desigur conştienţi de diferenţele dintre noi, dar mai ales regăsind mulţumirea atmosferei de familie, reînsufleţind memoria comuniunii, care, să lumineze, ca o făclie, paşii drumului nostru. Să mergem împreună în ascultarea Domnului!

Ne este exemplu ceea ce a făcut Cristos în ziua Paştelui, pe când mergea împreună cu ucenicii Săi pe drumul spre Emaus. Ei vorbeau despre cele întâmplate, despre neliniştile, îndoielile şi frământările lor.

Domnul i-a ascultat cu răbdare şi le-a vorbit la inimă, ajutându-i să înţeleagă şi să discearnă cele întâmplate. Avem şi noi nevoie ca împreună să-L ascultăm pe Domnul, mai ales în aceste din urmă timpuri, în care drumurile lumii au dus la rapide prefaceri sociale şi culturale.

De dezvoltarea tehnologică şi de bunăstarea economic au beneficiat mulţi, dar şi mai mulţi au fost excluşi, în vreme ce globalizarea, care impune aliniere, a contribuit la dezrădăcinarea valorilor popoarelor, slăbind etica şi convieţuirea, subminată, în ultimii ani, de un copleşitor simţământ de teamă care, deseori sporit în mod artificial, duce la izolare şi ură.

Avem nevoie să ne ajutăm, să nu cedăm seducţiei „culturii urii” şi a individualismului, care, deşi nu mai are caracter ideologic pregnant ca în timpurile persecuţiei ateiste, este totuşi mai persuasivă şi nu mai puţin materialistă. Ea recomandă adesea ca mijloc de dezvoltare ceea ce pare uşor de obţinut sau de rezolvat, dar, în realitate, se dovedeşte efemer şi superficial.

Fragilitatea legăturilor, care duce la izolarea persoanelor, are repercusiuni în special asupra familiei, celula de bază a societăţii, şi ne solicită efortul să ne ridicăm şi să mergem în întâmpinarea dificultăţilor fraţilor noştri şi surorilor noastre, îndeosebi ale celor mai tineri, nu prin descurajare şi nostalgie, ca ucenicii din Emaus, ci prin dorinţa de a-L vesti pe Isus Înviat, inima speranţei.

Avem nevoie ca, alături de fraţii noştri, să reînnoim ascultarea cuvintelor lui Cristos, pentru ca inima să ardă împreună, iar vestirea Evangheliei să nu slăbească.

Ca şi la Emaus, putem ajunge la destinaţie, rugându-L cu insistenţă pe Domnul să rămână cu noi. El, Care Se revelează la frângerea pâinii, ne cheamă la caritate, ne îndeamnă să slujim împreună, să-L „dăruim pe Dumnezeu” înainte să tot facem „pledoarii despre Dumnezeu”, să nu fim pasivi în a înfăptui binele, ci gata să ne ridicăm şi să mergem, să fim activi şi să colaborăm.

În sensul acesta, ne sunt un bun exemplu atâtea comunităţi ortodoxe româneşti care colaborează foarte bine cu multe dieceze catolice din Europa de Vest, acolo unde sunt prezente. În multe cazuri, s-a dezvoltat un raport de încredere şi de prietenie reciprocă, raport întreţinut de gesturi concrete de ospitalitate, de susţinere şi de solidaritate.

Prin această cunoaştere reciprocă, mulţi catolici şi ortodocşi români au descoperit că nu sunt străini, ci fraţi şi prieteni. Să mergem împreună spre noi Rusalii! Traseul care ne aşteaptă duce de la Paşte la Rusalii. De la zorile pascale ale unităţii, răsărite aici, acum douăzeci de ani, am pornit la drum spre noi Rusalii.

Pentru ucenici, Paştele a însemnat începutul unui nou drum care nu era lipsit de frică şi nesiguranţă. Această stare a durat până la Rusalii, când apostolii, adunaţi în jurul Preasfintei Mame a  lui Dumnezeu, într-un singur Duh, dar într-o diversitate şi bogăţie de limbi, l-au mărturisit pe Cel Înviat, prin cuvânt şi prin viaţă.

Continuăm drumul nostrum de la certitudinea de a avea alături un frate până la împărtăşirea credinţei întemeiate pe Învierea aceluiaşi Cristos. Timpul de la Paşte la Rusalii, e timpul adunării în rugăciune sub ocrotirea Sfintei Maici a lui Dumnezeu, pentru a-l invoca pe Duhul Sfânt unii pentru alţii.

Să ne reînnoiască Duhul Sfânt, El, care refuză uniformitatea şi căruia îi place să semene unitatea în cea mai frumoasă şi mai armonioasă diversitate.

Focul lui să mistuie lipsa noastră de încredere, suflul său să înlăture reţinerile care ne împiedică să dăm mărturie împreună despre viaţa nouă pe care ne-o dăruieşte.

El, făuritor al fraternităţii, să ne dea harul de a merge împreună. El, creator al noutăţii, să ne insufle curaj să trăim căile nebănuite ale împărtăşirii şi ale misiunii. El, tăria martirilor, să ne ajute să nu zădărnicim sacrificiul lor.

Dragi fraţi, să mergem împreună, spre lauda Preasfintei Treimi şi spre folosul reciproc, pentru a-i ajuta pe fraţii noştri să-L vadă pe Isus!

Reînnoiesc recunoştinţa mea şi vă asigur de afecţiunea, prietenia şi rugăciunea mea şi a Bisericii Catolice.

ietenia şi rugăciunea mea şi a Bisericii Catolice.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN PAPA FRANCISC ÎN ROMÂNIA
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 31°C 33°C
IASI 32°C 32°C
CLUJ 31°C 31°C
CONSTANTA 27°C 29°C
CRAIOVA 30°C 32°C
BRASOV 29°C 30°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 24 Iunie 2019, 19:07
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-06-2019
Deschidere: 8746.18
Maxim: 8757.98
Mimim: 8625.92
Variatie: -1.38%
TLV
2.37
0.63%
FP
1.05
3.32%
SNG
31.85
0.78%
BRD
12.46
0.32%
TGN
350.00
5.01%
EL
11.30
0.44%
SNP
0.39
2.9%
WINE
23.80
0.84%
M
32.50
4.41%
DIGI
29.10
2.08%
ARHIVĂ ȘTIRI