Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
EUROPA LEAGUE

Pandurii - Dnepr 0-1 / Doar un şut pe poartă, al doilea eşec la rând pe Cluj Arena al vicecampioanei

Pandurii Târgu Jiu a debutat cu un eşec în grupele Ligii Europa, 0-1 (0-1), pe Cluj Arena, cu puternica echipă ucrainiană Dnepr Dnepropetrovsk, într-un meci în care vicecampioana României nu a şutat decât o singură dată pe poartă, la ultima fază a meciului.

Victoria oaspeţilor a fost adusă de golul căpitanului Ruslan Rotan ('38).

19 Septembrie 2013, 22:08 (actualizat 20 Septembrie 2013, 00:20) |
Tehnicianul Pandurilor Târgu Jiu, Cristi Pustai

Unicul şut pe poartă al elevilor lui Cristi Pustai a fost reuşit de Alexandru Ciucur ('90+5), la ultima fază a meciului. De remarcat şi faptul că fundaşul stânga al oaspeţilor, Alexandru Vlad, fostul jucător al gorjenilor, a fost unul dintre cei mai buni apărători ai ucrainienilor.

Aceasta a fost cea de-a doua înfrângere consecutivă în Liga Europa, pentru Pandurii, după cea cu Sporting Braga, din play-off.

Componenţa echipelor:

  • Pandurii: 33. Răzvan Stanca - 18. Bogdan Unguruşan (77. Paulinho '76), 21. Erico Da Silva, 5. Paraskevas Christou (căpitan), 4. Marko Momčilović - 28. Nicandro Breeveld (22. David Distéfano '64), 19. Paul Anton - 7. Alin Buleică, 24. Eric de Oliveira, 26. Viorel Nicoară (90. Alexandru Ciucur '55) - 11. Admir Adrović. Antrenor: Cristian Pustai. Rezerve neutilizate: 80. Pedro Mingote - 6. Iulian Mamele, 25. Marian Pleaşcă, 8. Călin Cristea
  • Dnepr: 71. Denis Boiko - 44. Artem Fedeţki, 3. Ondrej Mazuch, 14. Evgheni Ceberiaciko, 2. Alexandru Vlad - 20. Bruno Gama (11. Evgheni Selezniov '46), 29. Ruslan Rotan (căpitan), 6. Jaba Kankava, 10. Evgheni Konoplianka (28. Evgheni Şahov '85) - 99. Matheus, 18. Roman Zozoulya (7. Denis Kulakov '88). Antrenor: Antrenor: Juande Ramos. Rezerve neutilizate: 16. Jan Lastuvka - 5. Vitali Mandziuk, 17. Ivan Strinic, 4. Serghei Kravcenko, 11. Evgheni Selezniov

Statistica meciului, potrivit UEFA:

  • şuturi la poartă: 4 - 7
  • şuturi pe poartă: 1 - 5
  • cornere: 1 - 6
  • atacuri periculoase: 24 - 38
  • off-side-uri: 1 - 4
  • faulturi comise: 18 - 15
  • În celălalt meci al grupei E, Fiorentina a dispus de Paços de Ferreira, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (Gonzalo Rodríguez '30, Ryder Matos '67, Giuseppe Rossi '76).

    După meci, tehnicianul Pandurilor, Cristi Pustai, a afirmat că Dnepr a câştigat din cauza greşelilor din defensiva sa, dar şi-a exprimat speranţa în evoluţiile viitoare ale elevilor săi.

    "Puteam să facem puţin mai mult. De ce ne era frică nu am scăpat. A fost o greşeală de marcaj. E o înfrângere amară, vine la debutul în Europa League. Puteam face mai mult. Dacă intram cu 0-0 la pauză era altceva. Am întâlnit o echipă puternică, dar acţiunile ei au fost construite pe greşelile noastre. Am pierdut un meci, mai urmează cinci.

    Toate meciurile sunt grele, noi în deplasare jucăm destul de bine. Ne putem speranţe în următoarele meciuri.

    Este greu, nu l-am avut pe Matulevicius, era un jucător mult mai puternic care avea forţă de pătrundere", a spus Cristi Pustai.

    De cealaltă parte, tehnicianul oaspeţilor, Juande Ramos, a afirmat că această grupă este una echilibrată, dar că echipa sa se gândeşte chiar la finală.

    "A fost o partidă interestantă. Pandurii este o echipă bună. Am avut mult de muncit, dar atacanţii noştri şi-au făcut treaba. Ne aşteaptă un meci greu cu Fiorentina şi cred că va fi o înfruntare frumoasă. Este o grupă echilibrată, dar Fiorentina este marea favorită. Noi, Pacos Ferreira şi Pandurii Târgu Jiu ne vom lupta pentru locul doi. Obiectivul nostru este câştigăm meciuri şi să ajungem cât mai departe în Liga Europa. De ce nu chiar până în finală", a spus şi Juande Ramos.

    Nu în ultimul rând, fundaşul Alin Buleică a susţinut că Dnepr este mai valoroasă decât orice echipă din Liga I ("Dacă dădeam gol la 0-0 poate altul era rezultatul. Dnerp are valoare, nu există în Romania echipă de nivelul ei. Speră să ne calificam"), iar mijlocaşul Alexandru Ciucur şi-a exprimat speranţa ca Pandurii să cucerească 9 puncte din cele trei deplasări ale grupei ("Sperăm să batem în cele trei deplasări, ne-am obişnuit să batem în deplasare. Un egal era echitabil, am jucat mai bine ca Dnper. Am discutat două zile despre fazele fixe, dar am luat gol dintr-o astfel de fază. Ne batem în continure la locul doi").


    Tehnicianul oaspeţilor s-a aflat pentru a doua oară în România, după duelul cu Steaua, din 15 februarie 2007
    , când FC Sevilla s-a impus în Ghencea cu scorul de 2-0 în primul tur al şaisprezecimilor Ligii Europa (Poulsen '41, Kanoute '77-penalty). Ibericii aveau să se impună şi în retur în faţa echipei antrenate de Cosmin Olăroiu, cu scorul de 1-0 (Kerjakoov '45+3).


    În etapa viitoare, programată în 3 octombrie
    , Pandurii va juca în deplasare, cu Paços de Ferreira, în timp ce Dnepr şi Fiorentina vor juca la Dnepropetrovsk.

    Pandurii a debutat în cupele europene în acest sezon: 0-0 în Estonia, cu Levadia Tallin şi 4-0 la Târgu Jiu, în turul al doilea, 1-1 pe teren propriu şi 2-1 la Tel Aviv, cu Hapoel, în turul al treilea, respectiv 0-1 pe Cluj Arena şi 2-0 în Portugalia, cu Sporting Braga.

    Pandurii este unica echipă din România din grupele Ligii Europa, după eşecurile înregistrate de Petrolul Ploieşti cu Swansea şi de Astra Giurgiu cu Maccabi Haifa, în play-off.

    Alte rezultate din prima etapă a grupelor Ligii Europa:

    Grupa A

    • Valencia - Swansea: 0-3 (Wilfried Bony '14, Michu '58, Jonathan de Guzman '62)
    • St. Gallen - Kuban Krasnodar: 2-0 (Goran Karanović '56, Marco Mathys '76) - la oaspeţi, echipă antrenată de Dorinel Munteanu, atacantul Gigel Bucur a fost integralist

    Grupa B

    • PSV Eindhoven - Ludogoreţ Razgrad: 0-2 (Roman Bezjak '60, Virgil Misidjan '74) - la campioana Bulgariei, fundaşul Cosmin Moţi a fost rezervă
    • Dinamo Zagreb - Cernomoreţ Odessa: 1-2 (Junior Fernándes '43 / Alexey Antonov '62, Frank Dja Djedjé '65) - fostul fundaş al CFR-ului din Cluj de sezonul trecut, Ivo Pinto, a fost integralist la gazde

    Grupa C

    • Standard Liège - Esbjerg: 1-2 (Geofrey Mujangi Bia '73 / Mick van Buren '63, Mushaga Bakenga '90+5)
    • FC Salzburg - Elfsborg: 4-0 (Alan '36, Soriano '44-penalty, '69, '79)

    Grupa D

    • Zulte Waregem - Wigan Athletic: 0-0
    • Maribor - Rubin Kazan: 2-5 (Martin Milec '35, Nusmir Fajic '73 / Gokdeniz Karadeniz '23, Marcano '27, Roman Eremenko '69, Salomon Rondón '90, Alexander Rianţev '90+4)

    Grupa F

    • Eintracht Frankfurt - Bordeaux: 3-0 (Vaclav Kadlec '4, Marco Russ '16, Constant Djakpa '52)
    • Maccabi Tel Aviv - APOEL Nicosia: 0-0

    Grupa G

    • Dinamo Kiev - Genk: 0-1 (Julien Gorius '62)
    • FC Thun - Rapid Viena: 1-0 (Christian Schneuwly '65)

    Grupa H

    Grupa I

    • Betis Sevilla - Ol. Lyon: 0-0
    • Vitoria Guimaraes - Rijeka: 4-0 (Abdoulaye Ba '36, Nii Plage '48, Moussa Maâzou '68-penalty, André André '81)

    Grupa J

    • Apollon Limassol - Trabzonspor: 1-2 (Gaston Sangoy '18-penalty / Florent Malouda '20, Yusuf Erdoğan '86)
    • Lazio - Legia Varşovia: 1-0 (Hernanes '53)

    Grupa K

    • Şeriff Tiraspol - Anji Mahacikala: 0-0
    • Tottenham - Tromsø: 3-0 (Jermaine Defoe '21, '30, Christian Eriksen '86) - la gazde, fundaşul Vlad Chiricheş nu a fost reţinut în lot, deşi a primit chiar joi permisul de muncă

    Grupa L

    • PAOK Salonik - Şahtior Karagandy: 2-1 (Stefanos Athanasiadis '75, Zvonimir Vukić '90+2 / Roger Cañas '50-penalty) - la gazde, mijlocaşul Costin Lazăr a fost înlocuit în minutul 58 de Salpingids
    • Maccabi Haifa - AZ Alkmaar: 1-2 (Johann Gudmundsson '71)
    Articole pe aceeaşi temă
     
    ŞTIRILE ZILEI
    CELE MAI NOI DIN SPORT
     
    StirileTVR.RO PE FACEBOOK
     
      AZI MAINE
    BUCURESTI 14°C 12°C
    IASI 9°C 11°C
    CLUJ 8°C 10°C
    CONSTANTA 10°C 9°C
    CRAIOVA 14°C 12°C
    BRASOV 10°C 11°C
    Vezi toate informatiile meteo
    CURS BNR - 17 Februarie 2019, 20:56
     
    INDICI BVB
     
    INDICE BET
    Data: 15-02-2019
    Deschidere: 7642.1
    Maxim: 7708.75
    Mimim: 7637.46
    Variatie: 0.2%
    TLV
    1.84
    1.19%
    SNN
    9.33
    3.66%
    SNP
    0.35
    0.43%
    TEL
    22.15
    1.58%
    FP
    0.87
    3.53%
    BRD
    11.60
    1.54%
    SNG
    31.20
    0.95%
    TGN
    336.50
    1.97%
    EL
    10.70
    0.19%
    SIF5
    2.06
    2.15%
    ARHIVĂ ȘTIRI