COVID-19 | În România au murit în ultimul an și jumătate zeci de mii de oameni în urmă infectării cu coronavirus. Cifra este mai mare decât, de exemplu, pierderile armatei române în 1941. Atunci însă era război, acum – atitudinea antivaccin

13 noiembrie 2021, 16:28

Toate acestea sunt legate, spun aceeași istorici, de lipsa de educație și de un stat ce nu are încrederea cetățenilor.

De-a lungul secolelor, românii, ca și alte popoare s-au confruntat cu epidemii devastatoare. Primul vaccin avea să apară în Europa la sfârșitul secolului al XVIII- lea, în Anglia. Era împotriva variolei. În România ajunge abia 40 de ani mai târziu.

Într-o societate mai puțin modernã cum era societatea româneascã în epoca modernã au fost și reacții – populația s-a opus vaccinãrii, dar treptat și-a dat seama de marile avantaje.

O autoritate de stat puternică a fost mai eficientă în condiții de criză, spun istoricii, măsurile adoptate fiind acceptate de populație. Elitele locale jucau un rol important în convingerea oamenilor.

Pandemiile au fost mereu urmate de efecte economice. În 1795 în Țara Românească ciuma a adus și foamete. Chiar voievodul Alexandru Moruzi făcea specula cu grâu. Îl cumpăra cu 7 lei și îl vindea cu 40, după cum arată o mărturie din epocă.

În pandemia de coronavirus au murit până acum aproape 53 de mii de români. Cu mult peste numărul celor care pierit ori au dispărut acum 80 de ani în luptele pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de sub ocupația sovietică – peste 30 de mii, spun documentele istorice.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite