În Statele Unite au fost raportate în ultimele 24 de ore peste 200 de mii de infecții. Numărul persoanelor decedate se apropie de 3160 în ultimele 24 de ore. Ca să-i încurajeze pe americani să se imunizeze, trei foști președinți au anunțat că se vor vaccina în public.
Numărul de persoane infectate crește de la o zi la alta și personalul medical abia mai face față. În zonele roșii din Statele Unite, spitalele sunt pline, iar doctorii epuizați. Experții spun că s-a ajuns în această situație pentru că abordarea pandemiei a fost greșită de la bun început.
Și americanii continuă să nu respecte restricțiile impuse de autorități, cum este și cazul unui bar din New York, închis cu forță de poliție. Proprietarul și-a declarat localul "zonă autonomă, liberă de măști". Zeci de oameni au protestat fără să respecte nici măcar distanța de siguranță. Autoritățile își pun toate speranțele în mult așteptatul vaccin.
Trei foști președinți americani, George W Bush, Bill Clinton și Barack Obama s-au oferit voluntari pentru a fi vaccinați în fața camerelor de filmat. Scopul acestui gest ar fi să îi liniștească pe americani și să le întărească încrederea în vaccin.
Un sondaj realizat în luna octombrie arată că 42 la sută din cetățenii Statelor Unite NU vor să se vaccineze.
Administrația Trump a achiziționat de la Pfizer-Biontech 6,4 milioane de doze de vaccin.