Pandemia nu e FAKE NEWS. Tu știi adevărul | Dr. Ştefan Lazăr: Ideea asta că vaccinul slăbește sistemul imun a tot fost vehiculată de diverse site-uri care „pseudocitau” niște studii

14 decembrie 2021, 21:41

În Europa începe vaccinarea copiilor peste 5 ani. În spațiul public a apărut informația falsă potrivit căreia vaccinurile paralizează sistemul imunitar al unui copil, pe termen lung.

Dr. Ştefan Lazăr, medic primar boli infecțioase spitalul „Victor Babeș” din București, explică: „Este evident că, la fel cum se întâmplă cu alte grupe de vârstă, și în cazul copiilor vaccinarea este utilă. Și au fost studii serioase care au dus la această concluzie. În toată această campanie de vaccinare, nu s-a luat nicio decizie fără a se studia posibilele implicații și mai ales în cazul vârstelor mici lucrul ăsta este evident. Trebuia văzut foarte atent și de asta a fost, să zic așa, și ultima grupă de vârstă care a fost luată în considerare. În ceea ce privește ideea asta că vaccinul slăbește sistemul imun, ea a apărut undeva, din câte am văzut, prin vară și a tot fost vehiculată de diverse site-uri care, în sfârșit, citau greșit niște studii (…) pseudocitau, ca să fiu mai exact”.

„De exemplu, este un studiu în Marea Britanie care a căutat efectul anticorpilor în urma vaccinului Pfizer, iar cei care au preluat de acolo au spus că au urmărit efectul asupra limfocitelor T (…) și inclusiv cei de la institutul ăsta din Londra au dat un comunicat în care au spus că ei nu au studiat celulele LT, ci pur și simplu s-au referit la anticorpi și este evident că, după o perioadă, nivelul de anticorpi pe care îl avem scade după vaccin, de asta s-a și impus acuma doza booster pentru toată lumea”, a explicat specialistul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă