Turcia intră în carantină în această seară, iar Statele Unite și-au avertizat cetățenii să părăsească urgent India, din cauza situației alarmante a infectărilor. Varianta indiană se răspândește rapid. Între timp, Parlamentul European a aprobat un cadru de negociere privind Certificatul Covid de călătorie, un document care va facilita deplasările turistice și de afaceri în statele membre.
Situația în India se agravează, spitalele sunt depășite, iar oxigenul este adus cu avionul sau cu trenul din alte țări. Statele Unite au emis alertă de nivelul 4, sfătuindu-și cetățenii să părăsească urgent zona sau să renunțe la călătorii în această țară.
Italia a interzis intrarea pe teritoriul său a persoanelor care au fost în India în ultimele 2 săptămâni, cu excepția propriilor cetățeni.
O veste bună vine de la reprezentantul companiei germane BioNTech. Au fost cercetate 30 de variante ale virusului, iar vaccinul Pfizer este eficient în privința celor mai multe, inclusiv în privința tulpinii indiene.
UGUR SAHIN, director BioNTech: “Testăm varianta indiană. Aceasta are deja mutaţii pe care le-am cercetat. Vaccinul nostru este eficient în cazul lor”.
Situația s-a complicat în Turcia, unde s-au înregistrat peste 40.000 de cazuri noi. Președintele Erdogan a anunțat carantină timp de 17 zile.
MUSTAFA YELKENCIOGLU, angajat al unei bijuterii: „Vom sta acasă, dar este important să rămânem sănătoși. Trebuie să avem răbdare o scurtă perioadă”.
Între timp, Parlamentul European a spus da certificatului COVID-19, votând pentru documentul care va simplifica deplasarea în interiorul Uniunii pentru cei vaccinați sau cu test Covid negativ, fără discriminare.
DRAGOȘ TUDORACHE, europarlamentar USR-PLUS: “Există un angajament politic foarte ferm, și la nivelul Parlamentului, și la nivelul Consiliului, de a finaliza aceste negocieri cât mai repede, până în luna iunie. Să fie foarte limpede spus că nu poate fi o precondiție de călătorie. Nu este un pașaport".
Certificatul european Covid ar urma să fie valabil 12 luni.