Pandemia, ecologia și potențialele amenințări – subiecte pe agenda Forumului Economic de la Davos, desfășurat anul acesta online

29 ianuarie 2021, 17:29

Străzile celebrei stațiuni elvețiene Davos, obișnuite în această perioadă a anului cu forfota Forumului Economic Mondial, sunt de astă dată pustii. Măsurile anticovid au făcut imposibilă deplasarea liderilor lumii în condiții de siguranță, așa că întâlnirea s-a transformat într-una virtuală, nu mai puțin interesantă.

În mod predictibil, agenda forumului a fost dominată de problema pandemiei. Liderii lumii au subliniat nevoia unei distribuții echitabile a vaccinurilor, astfel încât imunizarea să fie cât mai extinsă.

Președinta Comisiei Europene a profitat de tribuna globală pentru a face încă o mutare în războiul pe care îl poartă cu producătorii de vaccinuri, după ce aceștia și-au diminuat brusc și surprinzător capacitatea de livrare.

URSULA VON DER LEYEN, preşedinta Comisiei Europene: „Europa a investit miliarde pentru a ajuta la dezvoltarea primelor vaccinuri COVID-19. Pentru a crea un bun global comun. Acum, companiile trebuie să livreze. Trebuie să îşi onoreze obligaţiile. Şi de aceea va trebui să aplicăm un mecanism care să asigure transparenţa livrărilor.”

Europa e decisă să contribuie la acest bun global. Dar acest bun este în acelaşi timp şi o afacere.

Liderii lumii s-au concentrat și pe perioada post pandemie, când va fi nevoie de mecaniseme eficiente de control și combatere a bolilor.

ANGELA MERKEL, Cancelarul Germaniei: „O echipă a OMS se află acum în China şi va redacta un raport. Ar trebui să întărim OMS-ul, aşa că e un mesaj foarte bun că după tranziţie, după ce Joe Biden a devenit preşedintele SUA, Statele Unite au anunţat că vor participa la lucrările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Acest lucru este foarte important.”

Nu au lipsit de pe agenda forumului economic temele globale cum ar fi ecologia, construirea unui viitor sustenabil, sau amenințările potențiale.

Președintele rus Vladimir Putin, care nu mai participase la forum din 2009, a atras atenția asupra pericolului ca neînțelegerile existente în lume să ducă la o nedorită ruptură în dezvoltarea lumii, care s-ar putea traduce într-o luptă a tuturor împotriva tuturor. Forumul economic a programat o întâlnire fizica între liderii lumii în perioada 25-28 mai, în Singapore.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă