Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Pământul „va trăi pe credit” din 20 august până la sfârşitul anului

Întreaga planetă „va trăi pe credit” de marţi, 20 august, până la sfârşitul anului. Populaţia lumii a consumat până în această zi resursele naturale pe care Terra este capabilă să le reînnoiască în decurs de un an, avertizează Fondul Mondial pentru Natură (WWF). Oamenii au atins acest plafon pentru prima dată la 19 decembrie 1987.

19 August 2013, 23:13 (actualizat 19 August 2013, 23:15) | Ştirile TVR Online |
Enisala. Tulcea

Această "zi mondială a depăşirii resurselor" s-a tot apropiat de atunci de începutul anului. De exemplu, în 2011 – Earth Overshoot Day a fost 27 septembrie, iar în 2012 – 22 august.

WWF estimează că, în prezent, pentru satisfacerea nevoilor umanităţii, ar fi necesară mai mult de o planetă şi jumătate. Până în 2050, va fi nevoie chiar de două planete. Creşterea demografică şi consumul individual sunt principalele motive ale acestei situaţii.

Cea mai mare “amprentă ecologică” poate fi pusă pe seama Qatarului. Dacă întreaga lume ar trăi precum locuitorii acestui stat, am avea nevoie de 6,6 planete. Pe locul doi se clasează Kuweitul, iar apoi Emiratele Arabe Unite.

Danemarca ocupă al patrulea loc, urmată îndeaproape de Statele Unite, al căror consum ar echivala cu patru planete pe an. Afganistanul, Timorul de Est şi Palestina închid lista, cu 0,3 planete sau chiar mai puţin. Elveţia, cu 2,8 planete, este a 21-a în ierarhie, în condiţiile în care valorifică mediul prin activităţi legate de habitat, hrană şi deplasare personală.

Acest bilanţ ar putea fi atenuat prin contribuţia fiecărui locuitor: de exemplu, prin consumul unei cantităţi mai mici de carne, prin efectuarea unui număr mai mic de călătorii cu avionul sau prin cumpărarea unor aparate electronice mai eficiente energetic, precizează WWF.

Ziua mondială a depăşirii resurselor este calculată de organizaţia neguvernamentalăcanadiană Global Footprint Network, ce a creat de altfel şi noţiunea de “amprentă ecologică”.

WWF desfăşoară campania mondială pe durata unui an "Seize Your Power", pentru încurajarea investiţiilor în energia regenerabilă.

Raportând suprafața Planetei la numărul de locuitori ai acesteia, rezultă o suprafață de teren de care este nevoie, pentru a se asigura necesarul de resurse și pentru a se neutraliza deșeurile generate de consumul nostru. Astfel, se calculează amprenta ecologică (ecological footprint), index ce măsoară presiunea pe care omenirea o exercită asupra ecosistemelor, explică romania.panda.org. (WWF Romania).

România are o amprentă ecologică medie de 2.7 hectare pe cap de locuitor – ceea ce înseamnă că fiecare dintre locuitorii României utilizează, în medie, 2.7 hectare din suprafaţa globului pentru resurse de hrană, combustibil, materiale de îmbrăcăminte şi construcţii. Dar planeta nu ne poate oferi decât 1.8 hectare de teren şi apă.

Deși impactul nostru asupra naturii se situează sub nivelul țărilor mai dezvoltate, în România consumul de resurse naturale şi stilul de viaţă depăşesc capacitatea de suport a ecosistemelor naturale.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ECONOMIE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 20°C
IASI 16°C 14°C
CLUJ 16°C 15°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 18°C 21°C
BRASOV 14°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 24 Martie 2019, 08:07
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-03-2019
Deschidere: 8047.89
Maxim: 8079.17
Mimim: 8014.83
Variatie: -0.2%
TLV
2.13
0.7%
FP
0.90
1%
SNG
31.80
2.08%
SFG
18.05
5.26%
TBM
0.29
4.09%
BRD
12.90
0%
SNN
9.75
0%
EL
10.34
0.78%
DIGI
24.55
0.41%
SNP
0.37
0.41%
ARHIVĂ ȘTIRI