Florin Cîțu: Eroii din economia românească sunt antreprenorii. Lor le mulțumesc!

17 aprilie 2021, 10:13

Agenţia de rating Standard & Poor’s a păstrat ratingul de ţară, dar, mult mai important, a modificat perspectiva economiei României de la „negativ” la „stabil”. Eroii din economia românească, mai ales în această perioadă dificilă, sunt, din punctul meu de vedere, companiile private, antreprenorii. Ei sunt cei care au dus greul şi cu care m-am consultat de foarte multe ori pentru a lua cele mai bune decizii. Fără încrederea lor nu reuşeam. Pentru toate acestea le mulţumesc. Realizarea este cu atât mai importantă cu cât vine în contextul celei mai mari crize economice şi de sănătate din ultima sută de ani. Această coaliţie de guvernare, condusă de PNL, din care fac parte USR PLUS şi UDMR, cu un premier liberal, cu o politică liberală, a reuşit în această perioadă dificilă ce nu au putut să facă guvernele anterioare în perioade de creştere economică. Coaliţia de guvernare condusă de PNL, cu un premier liberal, a câştigat clar şi fără dubiu încrederea instituţiilor internaţionale şi a investitorilor străini„, a declarat premierul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

„Decizia agenției Standard &Poor’s ne obligă să accelerăm reformele promise”, a mai spus premierul. El a cerut miniștilor din cabinetul său să accelereze implementarea reformelor.

Am promis reforma administraţiei centrale şi a companiilor de stat. Am construit bugetul pentru a elimina risipa banului public. Agenţia de rating confirmă că am luat cele mai bune decizii, dar această evaluare a Standard & Poor’s, schimbarea de perspectivă, de la negativ la stabil pentru România, înseamnă şi obligaţii pentru noi, să implementăm aşa cum am promis foarte rapid aceste reforme. Şi acum mă adresez membrilor Cabinetului Cîţu: aveţi obligaţia să acceleraţi reformele, în propriul minister, în companiile din subordine, în agenţii. De ce este nevoie să facem aceste reforme, de ce este importantă această evaluare a agenţiei de rating? Este foarte simplu: este pentru bunăstarea tuturor românilor; înseamnă mai multe locuri de muncă bine plătite, înseamnă dobânzi mai mici, o inflaţie mai mică, o calitate a vieţii mai bună pentru toţi românii. Aşa cum am spus de foarte multe ori, economia liberală este singura soluţie pentru a oferi bunăstare tuturor românilor„, a declarat premierul.

El a adăugat că Guvernul a reuşit să reducă deficitul bugetar, să aibă venituri mai mari la buget, să stabilizeze economia, în condiţiile în care nu au fost introduse taxe noi şi nu au fost mărite cele existente.

Anul trecut, ca ministru de Finanţe într-un guvern liberal, am vorbit despre încredere şi am cerut să aveţi încredere în mine, că voi lua măsurile cele mai bune pentru revenirea rapidă a economiei. Aşa s-a întâmplat. În trimestrul patru din 2020, România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. La începutul acestui an, ca premier al acestui guvern susţinut de o coaliţie care este condusă de PNL, din care fac parte şi USR PLUS şi UDMR, am promis că voi lua decizii care vor duce la schimbarea perspectivei de ţară, de la negativ la stabil. S-a întâmplat aşa. Această decizie a Agenţiei de rating Standard & Poor’s este garanţia că ceea ce am făcut a fost bine. Mai mult, această decizie arată că programul nostru de guvernare liberal este unul care asigură stabilitatea economică a României„, a precizat Florin Cîţu.

Premierul a făcut un nou apel la românii ca să se vaccineze:

„Vaccinarea e singura soluție pentru a ieși din această pandemie. Avem acum vaccinuri pentru fiecare român și vă rog pe toți să vă înscrieți pe platforma de vaccinare”, a spus Cîțu.

Agenţia de rating Standard & Poor’s a reconfirmat vineri la „BBB minus /A-3” ratingul României pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a îmbunătăţit perspectiva de la „negativ” la „stabil”.

Aceasta este prima modificare în sens pozitiv a perspectivei rating-ului României operată de această agenţie din noiembrie 2013.

„Ne-am îmbunătăţit perspectiva la „stabil” deoarece credem că riscurile fiscale pe termen scurt la adresa României s-au redus. Guvernul numit în funcţie după alegerile parlamentare din decembrie a amânat majorarea pensiilor adoptată de precedentul legislativ. De asemenea a demarat un curs de consolidare care credem că va asigura faptul că deficitul guvernamental şi datoria externă vor rămâne moderate până în 2024″, se menţionează în comunicatul agenţiei de evaluare.

Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la primăria Cluj-Napoca, că veniturile la buget sunt mai mari decât cele estimate, ceea ce înseamnă că guvernul se aşteaptă la un deficit bugetar mai mic decât 7%.

„Avem câteva veşti foarte bune în această perioadă în ceea ce priveşte economia. (…) Partea bună este că veniturile la buget sunt mai mari decât cele estimate, ceea ce înseamnă că ne aşteptăm, anul acesta, la un deficit bugetar mai mic decât cel pe care l-am estimat la începutul anului, adică să fie mai mic decât 7%, este ţinta pe care merg eu acum, un deficit mai mic decât 7%. Ceea ce vă spun că va fi foarte apreciat de către investitorii instituţionali, de instituţiile internaţionale şi va creşte încrederea în acest guvern”, a declarat Florin Cîţu, ieri, la primăria Cluj-Napoca.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite