Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Palatul Victoria: Nu există cetăţeni români victime ale atentatului din Istanbul. Un român a fost rănit uşor în aglomeraţia din aeroport

Din datele primite de la autorităţile din Turcia şi prin reţeaua consulară europeană, nu există cetăţeni români victime ale atentatului din Turcia, a declarat miercuri după-amiază purtătorul de cuvânt al guvernului. El a confirmat că un român a fost rănit uşor în urma atentatului terorist de pe aeroportul Atatürk din Istanbul. Cetățenii români pot suna 24/24 la următoarele numere de telefon: +90 2123583541, +90 2123580516, +90 2123583537, Consulatul General la Istanbul, precum şi telefonul mobil de urgenţă al oficiului consular român de la Istanbul +90 5335420695.

29 Iunie 2016, 08:23 (actualizat 29 Iunie 2016, 18:21) |
Guvern - declarații de presă despre evenimentele din Turcia
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

ORA 15.25 Declaraţii la Palatul Victoria: Guvernul României condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist petrecut marţi seară.

VIDEO
Guvern - declarații de presă despre evenimentele din Turcia
Liviu Iolu, purtător de cuvânt al guvernului: Din datele primite de la autorităţile din Turcia, cât şi din datele primite prin reţeaua consulară europeană, nu există până în acest moment cetăţeni români victime ale atentatului din Turcia.

Reprezentantul guvernului confirmă că un român a fost lovit în urma aglomeraţiei provocate de panică. Viaţa acestei persoane nu este în pericol. A fost evacuată şi cazată la hotel la puţin timp după producerea exploziilor.

Cetăţenii români care au fost blocaţi pe aeroport se întorc astăzi acasă, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului.

Premierul Dacian Cioloş a transmis astăzi un mesaj de condoleanţe premierului turc, în care condamnă atacul şi subliniază nevoia de a rămâne fermi în eforturile comune pentru combaterea unor astfel de acte de terorism.

La nivelul centralei MAE, marţi seară a fost activată unitatea de reacţie rapidă a celulei de criză a ministerului - 2 echipe mobile au fost pregătite să plece în orice moment în sprijinul colegilor din Istanbul.

Pe tot parcursul nopţii, două echipe consulare de la oficiul din Istanbul s-au deplasat atât la spitalele din localitate, pentru a verifica dacă printre victime se află şi cetăţeni români, cât şi la aeroport, unde mai mulţi români se aflau blocaţi în zona liberă.

Echipa consulară acordă sprijin cetăţenilor români care încă sunt pe aeroport.

Zborurile pe ruta Bucureşti - Istanbul operează cu întârzieri.

(w500) Numere de

ORA 14:10 Unii dintre românii care au fost blocaţi marţi seară pe aeroportul Ataturk din Istanbul au fost aduşi acasă în urma intervenţiei autorităţilor de la Bucureşti.

VIDEO
Românii din Istanbul, acasă
Alţii aşteaptă să găsească locuri la alte companii aeriene care au zboruri către ţara noastră, a precizat corespondentul TVR Ionuţ Gheorghe de pe Aeroportul Otopeni.

În continuare rămân foarte multe aeronave la sol. O problemă a existat marţi seară pentru zborul companiei Turkish Airlines care a plecat de pe Aeroportul Otopeni şi trebuia să aterizeze pe Ataturk înainte de miezul nopţii. Aeronava a fost nevoită să rămână în aer mai multe minute până când piloţii au primit permisiunea de a ateriza.

Primul avion către Ataturk a plecat la 08:35, iar o altă aeronavă care trebuia să plece la ora 10:00 a întârziat timp de patru ore. Oamenii sunt speriaţi, mai ales cei care aveau Ataturk ca aeroport de tranziţie, a mai transmis Ionuţ Gheorghe.

ORA 09:50 40 de români au cerut sprijin Consulatului General al României la Istanbul, informează MAE într-un comunicat. Românii nu sunt răniţi, cu excepția unei persoane care a precizat că prezintă echimoze la nivelul membrelor inferioare, survenite în urma aglomeraţiei provocate de panică.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că românul rănit uşor a fost evacuat și cazat la hotel la puțin timp după producerea exploziilor. La fel şi ceilalţi români care au cerut ajutorul autorităţilor române.

Consulatul General al României la Istanbul asigură în permanență asistența consulară unui număr de aproximativ 40 de cetățeni români, care au solicitat sprijin, fiindu-le facilitată cazarea la hotelurile din apropierea aeroportului. Totodată, familiile din România a peste 20 de cetățeni români aflați în aeroport în momentul deflagrațiilor au fost contactate de Consulatul General al României la Istanbul. Cetățenii români aflați în atenția Consulatului nu sunt răniți, cu excepția unei persoane care a precizat că prezintă echimoze la nivelul membrelor inferioare, survenite în urma aglomeraţiei provocate de panică. Viața persoanei nu este pusă în pericol, fiind evacuată și cazată la hotel la puțin timp după producerea exploziilor, potrivit MAE.

Zece români aflaţi pe aeroport la momentul producerii atentatului au sunat noaptea trecută  la Call Centerul MAE pentru a primi asistenţă.

Cetățenii români pot suna 24/24 la următoarele numere de telefon: +90 2123583541, +90 2123580516, +90 2123583537, Consulatul General la Istanbul, precum şi telefonul mobil de urgenţă al oficiului consular român de la Istanbul + 90 5335420695.

"Atentat terorist pe aeroportul Atatürk din Istanbul: 41 de morţi şi 239 de răniţi. Imagini cu un puternic impact emoţional"

VIDEO
Români blocați
ORA 08:23 Atentatul de la Istanbul nu a făcut victime printre conaţionali, dar un grup de români a rămas blocat pe aeroportul de la Istanbul. În această noapte se aflau în zona liberă, după controlul paşapoartelor. Şi fostul premier Victor Ponta se afla în maşină, în drum spre aeroportul Ataturk din Istanbul, în momentul producerii atacului terorist.

O echipă consulară a fost mobilizată la faţa locului şi ţine legătura atât cu românii, cât şi cu autorităţile turce. Călătorii urmau să plece cu un avion spre Bucureşti, însă cursa a fost anulată.

Când a avut loc atentatul, foarte aproape de aeroport era şi fostul premier Victor Ponta. El a afirmat că maşina în care se afla a fost întoarsă din drum. Mai multe detalii, aici.

Traficul aerian a fost oprit imediat după atentate, la ora 22:00, şi a început să se reia treptat de la 03:00.

Autorităţile de la Bucureşti condamnă în termeni duri atacul de la Istanbul.

"Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ambasadei României la Ankara şi al Consulatului General al României la Istanbul, s-a autosesizat şi a contactat, în regim de urgenţă, autorităţile locale pentru a verifica dacă printre victime se află şi persoane de cetăţenie română. Cele două misiuni au declanşat procedurile consulare standard în astfel de situaţii şi se află în legătură cu autorităţile turce, fiind pregătite să acorde asistenţă consulară de specialitate în limita competenţei legale. Suplimentar, o echipă consulară din cadrul Consulatului General al României la Istanbul s-a deplasat la faţa locului pentru a oferi asistenţa consulară necesară", precizează MAE într-un comunicat.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 21°C 22°C
IASI 24°C 22°C
CLUJ 23°C 19°C
CONSTANTA 19°C 20°C
CRAIOVA 23°C 21°C
BRASOV 22°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 18 Octombrie 2018, 11:19
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 18-10-2018
Deschidere: 8670.3
Maxim: 8677.01
Mimim: 8607.15
Variatie: -0.25%
BRD
13.38
0.15%
FP
0.95
2.78%
TLV
2.37
0%
SNP
0.39
0.51%
TGN
354.50
1.26%
SNN
7.92
1.27%
EL
10.72
0.37%
DAFR
0.02
13.92%
SNG
34.40
0.73%
SIF4
0.62
0%
ARHIVĂ ȘTIRI