Palatul Știrbey, din Buftea, vândut cu 8 milioane de euro

Palatul Știrbey
Palatul Știrbey
4 iulie 2022, 16:57

Vânzarea către compania privată s-a putut realiza pentru ca statul, prin Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean Ilfov sau Primăria Oraşului Buftea nu şi-au exercitat dreptul de preemţiune, motivând că nu au bani.

Potrivit acestui drept prevăzut in lege, statul trebuie să fie primul întrebat în cazul vânzării unui monument istoric.

Palatul Ştirbey din orașul Buftea a fost vândut pentru aproximativ 8.000.000 de euro plus TVA, unei companii private. Fiind vorba despre un monument istoric, vânzarea a fost posibilă numai după ce statul, prin Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean Ilfov şi Primăria Oraşului Buftea au refuzat să cumpere domeniul.

”Că nu au bani şi implicit din lipsa banilor nu pot să achiziţioneze proprietatea, dar să nu facem o tragedie pentru că până la urmă, capitalul privat este mult mai productiv şi dă dovadă de mai multă creativitate. Prin caietul de sarcini, cumpărătorul este obligat să menţină profilul sau obiectul de activitate de promotor şi integrator de evenimente culturale.  Sunt şi constrângeri. Plecând de la această componentă de patrimoniu, cel care cumpără să nu ne imaginăm că poate să ridice zgârie nori, hoteluri sau altceva”, ne-a declarat Remus Borza, reprezentantul lichidatorului judiciar.

Reprezentanţii celor trei instituţii nu au oferit explicații despre refuzul de a cumpără Palatul Știrbey, deși le-am solicitat puncte de vedere.

”Un monument istoric poate fi vândut numai dacă statul îşi exercită sau nu dreptul de preemţiune asupra să. Există un drept defint în lege al statului de a fi primul întrebat în cazul vânzării unor monumente istorice”, a precizat și Irina Iamandescu, director direcției Monumente istorice de la Institutul Național al Patromoniului.

Ce găsim pe domeniul Știrbey

Domeniul Știrbey este cel mai vast domeniu pentru evenimente din România, cu o istorie care începe în secolul al 19-lea. Construcția a început în anul 1850 la ordinul lui Barbu Dimitrie Știrbey, domnitor al Țării Românești și a durat până în anul 1863.

Parcul Știrbey are o suprafață de peste 20 ha, arbori seculari de peste 400 de ani, un lac interior și deschidere către lacul Buftea.

Pe lângă palatul de aproape 2.200 de mp, domeniul are și o sală multifuncțională, un palat mic, o capelă domnească pictată în 1880, de Tăttărescu, un castel de apă, două debarcadere, dar și câteva terase și mai multe terenuri de sport.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite