Pâinea, tot mai scumpă. Producătorii anunță noi creșteri de prețuri pentru lunile care vin

2 noiembrie 2022, 19:10

Doar în acest an pâinea și produsele de panificație s-au scumpit cu 30 la sută, potrivit reprezentanților industriei de panificație. Chiar dacă vorbim de sume mici, creșterea prețurilor s-a resimțit în bugetul fiacaruia dintre noi.

Însă scumpirile ar putea continua. Cotațiiile internaționale la grâu au sărit cu 6-7 procente numai după blocada rusă, de câteva zile, din Marea Neagră, privind cereale ucrainene.

E posibil să vedem noi scumpiri, mai ales că sectorul de panificație lucrează cu termene scurte de livrare. Ei nu se pot aproviziona pe mai mult de 2-3 luni înainte și atunci sunt, cumva, victime ale conjuncturii pe piețe, la un moment dat„, crede Florin Constantin, analist piaţa agricolă.

Producătorii din industria de panificație se tem cel mai mult de prețurile energiei electrice și gazelor.

E posibil să vedem o bună parte din economia românească că se închide. Nu mai vorbim doar de o pâine ieftină, vorbim de tot ce înseamnă economie care are nevoie de energie. Problema e că principalele unităţi de producţie de panificaţie nu vor mai putea să opereze în continuare, iar la ce preţ se va ajunge în astfel de situaţie este un scenariu la care nu aş vrea să mă gândesc”, ne-a declarat Viorel Marin, preşedinte ANAMOB.

În schimb, ministrul Agriculturii, Petre Daea crede că nu sunt motive pentru noi creșteri de prețuri:

„Nu sunt motive să se scumpească produsele agroalimentare. Nu sunt motive obiective, pentru că la producţia primară, în zona aceasta, s-a stabilizat preţul, în procesare s-a stabilizat preţul la energie şi la gaz. Aşa că nu vor creşte preţul.”

Reprezentanții industriei spun că o brutărie mică se încadrează în plafonul stabilit de Guvern pentru energie, nu însă și fabricile mari. Prin urmare, solicită Guvernului limite diferențiate pentru energie, în funcție de capacitatea unităților de producție.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite