Pagube majore după vijeliile care au lovit mai multe zone ale țării în noaptea de sâmbătă spre duminică și duminică. Turiști preluați de pompieri și evacuați în siguranță

29 august 2021, 14:19

În Brașov, potopul s-a pornit dimineață devreme. Localnicii din Stupini spun că nivelul apei a crescut extrem de repede.

Debitul pârâului Ghimbășelul a crescut mult peste capacitatea digului de protecție.

Inundații s-au produs și în Prahova, și Dâmbovița. În zona gării, dar și în cartierul Cumpătul din Sinaia, pompierii au fost chemați să scoată apa din mai multe subsoluri.

La Azuga și Predeal au fost inundate mai multe case, între care și o pensiune.

În zona de munte a județului Dâmbovița, mai mulți turiști au rămas blocați la pensiunile în care erau cazați, din cauza drumurilor acoperite de aluviuni.

La Cabana Bratei, 14 turiști au fost preluați de pompieri și evacuați în siguranță, iar alți 10 aflați pe platoul Padina au decis să mai rămână la pensiunea unde erau cazați.

În Curtea de Argeș, un copac a fost doborât de furtună și a avariat mai multe cabluri de electricitate. Și tot în oraș, bucăți din acoperișuri au fost smulse de vânt și au căzut pe autoturismele parcate în zonă.

Probleme au fost și în alte localități, inclusiv în Pitești. La Câmpulung Muscel, ploile abundente și scurgerile de pe versanți au inundat peste 20 de gospodării și subsoluri. Drumul spre cabana Voina a fost blocat de aluviuni, iar cei câțiva turiști cazați așteaptă curățarea șoselei pentru a putea pleca spre case.

Vremea rea a făcut și victime. Mai multe persoane au fost rănite în accidente produse din cauza condițiilor meteo. Cel mai grav rănit a fost un șofer care a ajuns cu mașină în șanț, în zona localității Micești. Alte 5 persoane, între care și un minor, au fost rănite în accidente produse pe autostrada A1, la ieșirea spre Pitești. Autovehiculele în care se aflau au intrat în parapete, iar unul chiar a sărit peste glisieră.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite