Pacientă cu Covid, ucisă în ambulanța care o transporta la 200 de kilometri, în căutarea unui pat ATI liber. Șoferul e cercetat pentru omor din culpă

17 februarie 2021, 18:10

Accidentul mortal a avut loc în apropierea căii ferate din Mărăşeşti, în județul Vrancea. Ambulanţa plecase din Buzău şi trebuia să ajungă în Bacău, la aproximativ 200 de kilometri. Accidentul a fost cumplit.

În ambulanţă se afla şi o doctoriţă de 60 de ani care aproape toată viaţa a lucrat la Serviciul de Ambulanță Buzău, care acum mai are doar doi medici.

Cu câteva ore înainte de accidentul fatal, bătrâna a mers la Urgențe, în Buzău, împreună cu soțul. Aveau semne clinice de infectare cu noul coronavirus, iar testele au ieşit pozitive. Femeia care era în stare gravă avea nevoie de terapie intensivă, dar niciunul dintre cele 12 paturi ATI nu era liber. Medicii au găsit o soluţie la 200 de kilometri distanţă.

Femeia ar fi putut fi tratată şi la Râmnicu Sărat, mult mai aproape, la 30 de kilometri distanţă. Aici sunt paturi libere la Terapie Intensivă dar există doar un medic, acum în concendiu.

Medicii de aici au cerut în nenumărate rânduri detașarea unui specialist ATI, însă fără succes. Deşi sunt 15 paturi de Terapie Intensivă în care ar putea salva vieţi. Pentru bolnava din Buzău, singura soluţie găsită a fost la spitalul din Buhuşi, judeţul Bacău, unde nu a mai ajuns niciodată. În câteva ore şi starea soţului femeii s-a agravat. El este însă tratat la ATI Buzău, unde, între timp s-a elibarat un loc.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite