Problemele de la Spitalul modular din Leţcani, unde sunt trataţi bolnavi de COVID, par fără sfârşit. Există riscul blocării activităţii pentru că pacienţii îndură frigul în saloane. Sistemele de climatizarea se opresc frecvent din cauza fluctuaţiilor de curent. Deşi problema a fost identificată de mai multă vreme, încă nu a fost găsită şi o rezolvare. Nu se ştie dacă instalaţiile vor funcţiona la sfârşitul săptămânii când au fost anunţate temperaturi de minus 10 grade.