Pacienți triați în ploaie la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploiești. Sute de persoane la coadă și la Institutul Oncologic din București. Medicii recomandă programarea din timp, pentru a se evita aglomerația

Ţipete, îmbrânceli şi nici vorbă de păstrarea distanţei. La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploiești, zeci de bolnavi au stat la coadă afară, în ploaie, aşteptând să le vină rândul să intre în unitatea medicală. Pacienţii dau vina pe durata triajului obligatoriu în această perioadă. Însă conducerea unităţii spune că n-ar mai fi atât de aglomerat dacă oamenii şi-ar face programare.

26 Octombrie 2020, 19:41 (actualizat 26 Octombrie 2020, 20:52) |
Triați în ploaie, la spital
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

În imaginile surprinse de jurnaliști se vede cum zeci de bolnavi au fost nevoiți să aștepte afară, în ploaie, până când au fost îndrumați către secțiile Spitalului Județean din Ploiești.

Mulți dintre pacieniți se plâng că au reușit să intre în unitatea medicală după aproape o oră în care au avut de îndurat ploaia și frigul de afară.

Singurul adăpost la îndemână a fost o copertină, însă insuficientă pentru câte persoane s-au adunat de dimineață la spital.

În aceste condiții, toată lumea a uitat cât de important este să păstreze distanța pentru a nu se infecta cu noul coronavirus.

În îmbulzeală, nervii au cedat repede.

Aglomerație a fost la spitalul din Ploiești și la începutul săptămânii trecute, iar conducerea unității medicale i-a sfătuit pe pacienți să-și facă programare din timp, tocmai pentru a evita astfel de situații.

Medicii de la Spitalul de Urgență din Ploiești spun că sunt nevoiți să consulte în ambulatoriu foarte mulți pacienți și din această cauză programul de consultații se prelungește constant, iar timpul de așteptare crește.

Managerii spitalului spun că vor lua măsuri.

Aglomerație și la Institutul Oncologic din București. Sute de persoane bolnave de cancer au așteptat la punctul de testare pentru Covid 19.

Aici, testul este obligatoriu înainte ca pacienții să fie internați pentru tratamentul cu citostatice. Conducerea Institutului face apel la pacienți și le cere să respecte orele de programare și numărul de pe bonurile de ordine pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 3°C
IASI 1°C 2°C
CLUJ 1°C 4°C
CONSTANTA 2°C 6°C
CRAIOVA 2°C 1°C
BRASOV 3°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI