Paștele catolic, serbat în carantină. Mai multe țări europene înăspresc restricțiile

25 martie 2021, 21:49

Polonia a raportat astăzi un nou record de infectări, peste 34 de mii în ultimele 24 de ore, iar guvernul a anunțat noi restricții. Se închid școli și gradinițe, saloanele de frizerie și coafură, și se limitează drastic numărul celor care pot merge în magazine sau care pot participa la slujbe religioase.

Toate aceste măsuri sunt valabile cel puțin o săptămâna după Paște.

Și mulți austrieci vor petrece sărbătorile pascale în carantină. Trei regiuni, inclusiv capitala Viena, se vor închide total în perioada 1-6 aprilie. Doar magazinele alimentare și farmaciile vor rămâne deschise.

În Norvegia, weekendul viitor va fi o sărbătoare în familie restrânsă. Potrivit noilor reguli, la masa de Paște se pot invită cel mult 2 persoane. Nici ieșitul în oraș nu este o opțiune, pentru că de la 1 aprilie în toată țara niciun local nu mai are voie să servească alcool.

Și italienii vor petrece al doilea Paște în carantină, weekendul viitor toată țara fiind considerată zona roșie cu măsurile de rigoare. Se închid toate localurile, deplasarea între localități este interzisă iar 10 seară este ora la care toți italienii trebuie să fie acasă. În acest context și slujba de înviere oficiată de Papa Francisc a fost decalată pentru a permite oamenilor să respecte restricțiile de circulație.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă