Paște trist pentru refugiații din Vama Siret: ”Sperăm să ne întoarcem acasă într-o țară liniștită, fără război”

În noaptea de Înviere, numărul refugiaților care au ajuns în Vama Siret a crescut. Motivul este intensificarea atacurilor armatei ruse în estul si sudul Ucrainei. Cei mai mulți fug din Odesa, orașul-port pe care armata rusă încearcă acum să îl cucerească, bombardând inclusiv blocurile de locuit.

24 Aprilie 2022, 14:03 (actualizat 24 Aprilie 2022, 15:31) Știrile TVR |

Pentru acest cuplu, Paștele din acest an este cel mai trist din viața lor. Gheorghe și Larisa sunt din Odesa. Erau în vizita la un nepot, lângă Cernăuți, când au aflat că orașul lor este lovit de rachete. Atunci au decis să fugă cât mai departe de pericol. Așa au ajuns la Siret. El a fost marinar pe vase de cercetare meteorologică. Depărtarea de familie te apropie mai mult de Dumnezeu și de lucrurile importante din viață.

Soția lui, Larisa, spune că nu știe unde vor merge mai departe. Toți copiii și nepoții lor au părăsit Ucraina. Dar speră să se reîntâlnească măcar cu unul dintre ei, la Constanța.

Pe Alexandra, atacul rușilor asupra Odesei a făcut-o să își ia inima în dinți și să plece. Deocamdată, va merge în Constanța, la niște cunoscuți, apoi se va îndrepta spre Polonia, acolo unde se află fiicele ei. Și pentru ea, Paștele de acum este unul trist. Dar speranța într-un viitor mai bun rămâne vie.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 21°C
IASI 15°C 15°C
CLUJ 15°C 13°C
CONSTANTA 20°C 18°C
CRAIOVA 20°C 18°C
BRASOV 14°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI