Restricțiile de din Uniunea Europeană ar putea deveni mai blânde pentru persoanele care s-au vaccinat. Sau pentru cele dispuse să plătească un test PCR. Comisia Europeană va trimite săptămâna viitoare Parlamentului European propunerea pentru introducerea unui certificat de vaccinare. Puternic susținută de țările dependente de turism, măsura nu se bucură însă de consens. Sunt state care reclamă că o astfel de măsură îi va discrimina pe unii cetățeni europeni.
În urmă cu trei săptămâni, comisia de transport şi turism din Parlamentul European cerea Comisiei Europene să emită urgent un certificat care să permită, atât celor care sunt vaccinaţi anti-Covid, dar şi celor care au făcut un test PCR, să circule în Europa. Ideea este puternic susținută de statele a căror economie depinde de relansarea turismului după pandemie.
La nivelul celor 27 de state membre nu există însă consens. Pot apărea discriminări între cetățenii vaccinați și cei care nu s-au imunizat.
Pot apărea şi discriminări sociale şi geografice: locuitorii din orașe au mai multe şanse de a se vaccina decât persoanele din zone rurale, atrage atenția eurodeputatul USR-PLUS Dan Tudorache. Un certificat de vaccinare poate avea efecte pozitive pentru anumite sectoare, precum turismul și transporturile. Dar este important să nu apară discriminări legate de accesul la servicii sau dreptul la muncă.
Propunerea de introducere a așa-numitului pașaport de vaccinare va ajunge în plenul PE săptămâna viitoare. Şi, cel mai probabil, va intra în vigoare din luna mai, la începutul sezonului turistic estival. Statele membre vor decide însă cum vor implementa o astfel de măsură în legislația națională.