Șosele cu gropi și lucrări întârziate. Centura ocolitoare a Capitalei arată ca după bombardament pe o porţiune de câţiva kilometri

5 ianuarie 2021, 20:45

Lucrările de modernizare a Autostrăzii Soarelui pe tronsonul București-Fundulea au început în toamna lui 2019. Pe cei 24 de kilometri, în sensul de mers spre Constanța, vechiul strat de beton a fost înlocuit cu un covor de asfalt.

Deși lucrarea e recentă, au apărut deja primele probleme, la kilometrii 19 și 25.

Pe sectorul modernizat București-Fundulea, în sensul de mers spre Constanța, asfaltul a cedat și au apărut gropi. Au fost puse plombe, însă nici acestea nu rezistă timp îndelungat.

Costul modernizării tronsonului București-Fundulea pe ambele sensuri de mers este de aproximativ 27 de milioane de euro.

Gropi sunt și pe centura ocolitoare a Capitalei. Cele mai mari probleme sunt pe lotul nemodernizat dintre DN 2 și Autostrada Soarelui.

Reprezentații Companiei de drumuri au precizat pentru Știrile TVR că au solicitat constructorului care răspunde de modernizarea tronsonului de centură să înceapă lucrările de reparații, dar pentru moment fără rezultat. Specialiștii în infrastructură spun însă că problema e mult mai amplă -structura rutieră este îmbătrânită și nu mai face față traficului actual.

O altă problemă rămâne întârzierea lucrărilor. Mai multe segmente de drumuri expres și autostrăzi au termen de finalizare anul acesta. Un exemplu este lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda, de 24 de kilometri, care leagă Sântimbru de Aiud și care trebuia să fie gata inițial la sfârșitul lui 2016.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite