Organizatorul „Festivalului Nostalgia” – amendat cu 26.000 de lei pentru zgomot și distrugerea spațiului verde în Parcul Izvor
Concluziile: organizatorul a încălcat normele de protecție a mediului și pe cele de conviețuire socială, tulburând liniștea publică a locuitorilor din zonă.
Astfel pentru folosirea neautorizată și distrugerea spațiului verde din parc, organizatorul festivalului a fost sancționat contravențional cu amendă de 20.000 lei. Totodată, potrivit Legii 24/2007 privind privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, acestuia i s-a pus în vedere readucerea spațiului verde la starea inițială. De asemenea, polițiștii locali ai D.G.P.L.C.M.B. au mai constatat că, pe durata celor trei zile de festivalul, nivelul muzicii difuzată prin folosirea instalațiilor de sonorizare a depășit frecvent nivelul maxim admis de lege. Pentru disconfortul creat locuitorilor zonei, organizatorul a fost sancționat contravențional, în fiecare noapte de concert, conform Legii 61/1991, cu amenzi în valoare totală de 6.000 de lei.