Ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetară a fost publicată în Monitorul Oficial

7 septembrie 2018, 22:29

În Monitorul Oficial din 7 septembrie sunt publicate două ordonanţe ale guvernului. Una dintre ele este cea privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2018, iar cealaltă vizează rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat astăzi că executivul trebuia să adopte proiectul de rectificare pentru că oamenii nu mai puteau aştepta.

„Nu aş putea spune că este un război între preşedinte şi guvern. Noi a trebuit să adoptăm rectificarea bugetară, era un lucru de la sine înţeles pentru că nu puteau oamenii să aştepte să mai treacă timpul şi ştim foarte bine că avem o serie de priorităţi şi toate acestea presupun şi o dublare a proiecţiei financiare. Imediat după şedinţa de guvern, rectificarea bigetară a plecat către Consiliul legislativ. Avem 200 de pagini care trebuie citite, verificate, avem cifre şi fiecare trebuie verificată foarte bine. S-a întors de la Consiliul legislativ ieri, în jur de 12.30, a plecat către Ministerul Finanţelor, a urmat o nouă verificare şi punerea în concordanţă cu cerinţele Consiliului Legislativ. Azi dimineaţă a plecat rectificarea către Monitorul Oficial”, a declarat Dăncilă, după ce a vizitat fabrica de magiun de la Topoloveni.

Miercuri, şeful statului i-a adresat premierului Viorica Dăncilă o invitaţie la consultări pe tema rectificării bugetare, însă executivul a aprobat proiectul prin ordonanţă de urgenţă fără avizul CSAT. Au fost invocate decizii ale Curţii Constituţionale, conform cărora doar solicitarea avizului este obligatorie, nu şi existenţa lui.

După şedinţa cabinetului, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a anunţat că executivul a adoptat rectificarea bugetară.

Într-un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială la scurt timp de la anunţul guvernului, preşedintele Klaus Iohannis afirma că, ignorând cu bună ştiinţă necesitatea avizului CSAT, executivul se situează de unul singur în afara cadrului legal în vigoare. De asemenea, Iohannis a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale.

Joi, miniştrii Teodorovici şi Toader, care au mers la consultările de la Cotroceni convocate de Iohannis, au fost primiţi de doi consilieri prezidenţiali.

Administraţia Prezidenţială a transmis ulterior că premierul Viorica Dăncilă a ignorat invitaţia la dialog a preşedintelui Klaus Iohannis. Șeful statului și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu situaţia creată, „un precedent periculos, prin depăşirea unor linii de predictibilitate în raporturile instituţionale, aşa cum sunt ele stabilite în arhitectura statului”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă