Ordonanța anti-plastic a fost adoptată de guvern. Barna Tanczos: Este o zi importantă pentru Ministerul Mediului

Directiva privind plasticul de unică folosinţă a fost transpusă în legislaţie printr-o ordonanţă care introduce şi în România acele obligaţii ce au ca scop reducerea plasticului din natură, a declarat miercuri Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

25 August 2021, 09:22 (actualizat 25 August 2021, 17:09) |
Fără plastic

Practic se interzice oficial punerea pe piață a unor produse din plastic de unică folosință. De la beţişoare pentru urechi, la tacâmuri, farfurii, paie pentru băuturi.

Sunt interzise şi recipientele pentru alimente sau băuturi fabricate din polistiren expandat.

Ordonanța mai prevede și reducerea etapizată în cazul altor produse tot din plastic. Acestea vor fi retrase începând din 2023 şi în trei ani vor dispărea complet.

"Este o zi importantă pentru Ministerul Mediului, este ziua în care Directiva privind plasticul de unică folosinţă este transpusă în legislaţia din România printr-o ordonanţă, ordonanţă care introduce şi în România acele obligaţii care au ca scop reducerea plasticului din natură. S-a constat cu ocazia elaborării mai multor studii la nivel european că majoritatea deşeurilor, de exemplu, din zona maritimă sau din apele maritime provin din plastic de unică folosinţă şi aici nu vorbim doar de plasticul în sine ci şi de poluarea cu microplastic. De aceea există această Directivă 904 din 2019 care obligă statele membre să ia măsuri pentru reducerea producerii, punerii pe piaţă şi a consumului de produse din plastic de unică folosinţă", a declarat Barna Tanczos.

El a precizat că aceste produse sunt cele destinate consumului imediat, fie pe loc, fie la pachet.

"Ministerul Economiei a venit în sprijinul Ministerului Mediului şi a efectuat testul IMM pe data de 9 iulie, a consultat mediul de afaceri şi a făcut o analiză privind impactul acestui act normativ asupra economiei naţionale", a mai spus Tanczos.

Acesta consideră că este important de subliniat că producţia în sine este permisă doar dacă produsele se pun pe piaţă în afara Uniunii Europene, nu în România şi nu în alte state membre UE. "Drept urmare, nu producţia în sine este interzisă, ci punerea pe piaţă. Punerea pe piață înseamnă prima valorificare a produselor rezultate din producţie autohtonă sau din import", a subliniat ministrul.

Barna Tanczos a transmis că ordonanţa se va aplica pentru produsele de plastic de unică folosinţă, respectiv: pahare pentru băuturi, inclusiv capacele acestora, recipiente pentru alimente, beţişoare pentru urechi, tacâmuri, furculiţe, cuţite, linguri, beţişoare chinezeşti, farfurii, paie petru băuturi, agitatoare pentru băuturi, beţe de care se ataşează baloane, respectiv recipiente pentru băuturi şi pahare pentru băuturi din polistiren expandat, recipientele pentru băuturile utilizate, pentru a conţine lichide cu o capacitate de până la 3 litri şi produse care pot fi utilizate în combinaţie cu produse de tutun.

"Vorbim de acele filtre care conţin plastic şi pentru retragerea acestora din piaţă va trebui să se implementeze sisteme de transfer al responsabilităţii din partea producătorilor de ţigări , de exemplu. De asemenea, se va aplica şi pungilor de fast-food din plastic subţire", a mai spus ministrul Mediului.

Potrivit acestuia, sunt vizate, de asemenea, produsele de plastic din materiale plastice oxo-degradabile şi echipamentele de pescuit care conţin plastic.

"Care sunt măsurile cuprinse în ordonanţă? Se interzice punerea pe piaţă a unor anumitor produse de unică folosinţă şi aici vorbim de produsele din Anexa B (...), unde sunt trecute acele produse pe care le-am înşirat adineauri: beţişoare pentru urechi, cu excepţia care ele intră în domeniul de aplicare în domeniul sănătăţii, tacâmurile, farfuriile pentru băuturi, agitatoare, beţe care se ataşează de baloane, recipiente pentru alimente fabricate din polistiren expandat şi recipiente pentru băuturi fabricate din polistiren expandat şi pahare pentru băuturi din polistiren expandat. În acelaşi timp vom avea reguli noi pentru reducerea consumului, vor fi reguli noi pentru marcarea produselor", a adăugat şeful de la Mediu.

În opinia sa, anumite produse puse în comerţ vor fi marcate ca fiind de unică folosinţă şi consumul acestora va trebui redus.

"Vom avea reguli noi privind răspunderea extinsă a producătorilor, vom avea, de asemenea, cerinţe legate de produs specifice pentru colectare separată. Aici directiva se referă la SGR, un proiect de hotărâre de Guvern care este în consultare cu Ministerul de Finanţe pe partea de TVA şi alte instrumente care vor fi afectate de sistemul SGR. Am avut şi săptămâna trecută câteva discuţii cu Ministerul Finanţelor pe această temă. Este un pas important. Urmează norme de aplicare, norme privind marcarea produselor, norme privind răspunderea extinsă a producătorilor, reguli pentru recuperarea din piaţă a produselor din plastic puse pe piaţă de producători. Este practic acea cruciadă care a fost pornită de Uniunea Europeană împotriva tuturor produselor din plastic care unele dintre ele se scot imediat din producţie, altele se reduc ca şi cantitate pusă pe piaţă, iar atât comercianţii cât şi producătorii vor trebui să se gândească tot timpul la alternative la aceste produse. Norocul nostru este că atât pe piaţa românească, cât şi pe piaţa europeană sunt deja foarte multe alternative, foarte multe produse care sunt fabricate din materiale degradabile, biodegradabile - şi aici putem vorbi despre: pungi de unică folosinţă, pungi subţiri", a mai spus ministrul Mediului.

În opinia sa, pungile de plastic cu care ne-am obişnuit şi la care trebuie să renunţăm treptat cât şi la alte produse care astăzi nu pot fi înlocuite, dar "cercetările şi inovarea aduce soluţii noi pentru reducerea materialelor, cantităţilor şi produselor din plastic din plastic."

Guvernul a adoptat miercuri Ordonanţa care interzice punerea pe piaţă a anumitor produse din plastic de unică folosinţă.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 6°C
IASI 9°C 4°C
CLUJ 3°C 2°C
CONSTANTA 16°C 7°C
CRAIOVA 9°C 4°C
BRASOV 10°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI