Ordonanța privind amnistia și grațierea nu a fost adoptată. Premierul merge miercuri la Cotroceni, iar joi este o nouă ședință de guvern

17 iulie 2018, 22:23

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a declarat că în şedinţa de marţi a Executivului nu s-a discutat despre un act normativ privind amnistia şi graţierea şi a confirmat că joi va avea loc o nouă reuniune a Cabinetului Dăncilă.

„Nu a fost vorba în şedinţa de Guvern despre un act privind amnistia şi graţierea. (…) O să fie şi joi şedinţă de Guvern, ora deocamdată nu v-o pot comunica. Biroul de presă va anunţa”, a spus Barbu, arătând că ordinea de zi pentru reuniunea de joi va fi anunţată în acea zi.

Liberalii acuză guvernul că se pregătește să adopte ordonanţe de urgenţă pe teme sensibile din justiție. Ar putea acorda chiar amnistia unor infracțiuni. Ministrul Justiției neagă, însă, categoric.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a negat că s-ar fi discutat la Ministerul de Justiție despre emiterea unei ordonanțe de urgenţă privind amnistia și grațierea.

„Nu exista nici o intenție a Executivului de a adopta o ordonanță de urgență pentru modificarea legilor Justiției”, spune și Călin Popescu Tăriceanu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite