Ordonanţa 13 a fost abrogată prin OUG nr. 14/2017, a anunţat astăzi Guvernul, într-o postare pe Facebook. Textul noului act normativ a fost publicat în Monitorul Oficial şi poate fi citit în secţiunea DOCUMENTE.
Guvernul a adoptat astăzi Ordonanţa 14/2017, prin care a abrogat Ordonanţa 13, cea care a stârnit nenumărate proteste de stradă şi în societatea civilă.
ORA 16.17 Ordonanţa de abrogare a fost publicată în Monitorul Oficial.
ORA 16.00 Guvernul a anunţat, într-o postare pe Facebook, că a aprobat în şedinţa de azi următoarele proiecte de acte normative:
"-proiectul de Ordonanță de Urgență pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi al Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală.
-Memorandumul cu tema Aprobarea declasificării stenogramelor cuprinzând dezbaterile din şedinţele Guvernului desfăşurate la data de 18.05.2016 (extras) şi la data de 31.01.2017 (integral). Informațiile vor fi făcute publice astăzi pe site-ul Guvernului.
Prim-ministrul Sorin Grindeanu a cerut ca în perioada imediat următoare Ministerul Justiției să demareze de urgență dezbateri publice cu toate partidele politice și cu societatea civilă pe tema subiectelor din ordonanța care a fost abrogată astăzi.
Totodată, premierul a solicitat ministerului de resort parcurgerea tuturor etapelor pentru a avea un proiect de lege care care să pună în acord deciziile Curții Constituționale, Directivele europene, Codul Penal și Codul de Procedură Penală, în vederea dezbaterii acestuia în Parlament".
Primul ministru Sorin Grindeanu a declarat sâmbătă seara că, duminică, Guvernul va face "în regim de urgenţă o şedinţă pentru abrogarea acestei ordonanţe", referindu-se la Ordonanţa 13/2017, prin care au fost modificate codurile penale. "Vom găsi calea legală - abrogarea, prorogare - ca să nu intre în vigoare această ordonanţă" - a adăugat premierul.
Sorin Grindeanu a mai declarat că: "O să demarez rapid o consultare cu toate celelalte partide, pornind de la deciziile Curţii Constituţionale şi de la forma pe care o avem, excluzând, poate, acel prag de 200.000 de lei, foarte mult discutat, astfel încât, după un dialog pe care sper să-l am, şi folosesc acest prilej pentru a lansa această invitaţie la dialog, în cel mai scurt timp să trimitem proiect de lege spre Parlament, pentru punerea în concordanţă a deciziilor Curţii Constituţionale cu cadrul legal".