Ordinea candidaților pe buletinele de vot la alegerile prezidenţiale

28 septembrie 2019, 10:02

Primii cinci candidați sunt Klaus Iohannis (PNL), Theodor Paleologu (PMP), Dan Barna (USR-PLUS), Kelemen Hunor (UDMR) şi Viorica Dăncilă (PSD).

Următorii candidaţi pe buletinele de vot sunt: Cătălin Ivan (Alternativa pentru Demnitatea Naţională), Ninel Peia (Partidul Neamului Românesc), Sebastian Popescu (Partidul Noua Românie), John-Ion Banu (Partidul Naţiunea Română), Mircea Diaconu (Alianţa UN OM), Bogdan Stanoevici (candidat independent), Ramona Bruynseels (Partidul Puterii Umaniste), Viorel Cataramă (Dreapta Liberală) şi Alexandru Cumpănaşu (candidat independent).

Deși susținut de ALDE și Pro România, Mircea Diaconu a intrat în categoria candidaților fără partide parlamentare. Asta pentru că ALDE a rămas fără grupuri în cele două Camere ale Parlamentului. Fostul europarlamentar susține că se bucură că ocupă poziția 10 pe buletinul de vot, dar cei care îl susțin au făcut deja contestație la decizia Biroului Electoral.

Locul ocupat pe buletin este important pentru candidati, sustin specialistii.

Printre cei 14 care aspiră la fotoliul de la Palatul Cotroceni se află și cei 5 candidați bănuiți de că au falsificat semnături. În aceste cazuri reprezentanții Biroului Electoral Central au sesizat procurorii.

 

Până când va fi luată o decizie pentru listele cu probleme, cei 5 rămân în cursa pentru cea mai înaltă funcție în stat.

Biroul Electoral Central a anunţat, vineri, lista finală a candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale, dar şi semnele electorale ale acestora, care pot fi consultate pe site-ul BEC.

Primul tur al alegerilor va avea loc pe 10 noiembrie, iar al doilea tur este programat pe 24 noiembrie.

Campania electorală va începe în 12 octombrie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite