Ora de caligrafie, pod între culturi. Personalități din România și copiii refugiaților au fost colegi de bancă pentru o zi

8 decembrie 2018, 18:01

Aga este de doi ani în România. A venit impreună cu familia sa din Irak.

Nu știe cum se scrie „acasă” in limba lui , însă învață cum să așeze literă lângă literă și să alcătuiască primele lui cuvintele în română.

Colegi de clasă, la ora de caligrafie,  i-au fost și alți copii din Irak, Siria sau Afganistan.

N-au stat singuri în bancă, ci alături de personalități și vedete din România.

S-au  jucat, au desenat și cel mai important au aflat despre arta de a scrie frumos.

Totul pentru a înțelege că educația este cea mai mare șansă pentru a depăși orice situație.

Filosoful și eseistul Mihai Şora le-a povestit celor mici despre perioada în care literele prindeau contur cu peniţa pe coala de hârtie, dar și de ce este important să nu renunțăm la scrisul de mână.

Ora de caligrafie s-a ținut la sediul Organizației Internaționale pentru Migrație.

Zilnic, aici copiii proveniți din familiile de refugiați își fac temele și învață limba română.

În România trăiesc aproape 118 mii de cetățeni străini.

La sfârșitul lunii noiembrie, Inspectoratul General pentru Imigrări avea înregistrate peste 1900 de noi cereri de azil.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite