Orașul Morților din Osetia de Nord, o necropolă învăluită în mituri și legende

19 noiembrie 2019, 20:27

La capătul satului cu același nume, pe un deal însorit, zărești multe căsuțe din piatră albă, fără ferestre și cu o intrare foarte strâmtă. Aici, timp de cinci secole, au fost depuse trupurile neînsuflețite ale sătenilor din vale.

Liudmila  Şafray, ghid turistic: „Până la Revoluţia bolşevică, accesul aici era strict interzis. Morţii erau înhumaţi. Când, la mijlocul secolului al XX-lea, s-au făcut primele cercetări arheologice, s-a luat decizia ca aici să se deschidă un muzeu în aer liber.”

Sunt destul de puțini turiști care se încumetă să viziteze Dargavs. Toți lasă, din superstiție, câte un bănuț în fața criptei.

Este cea mai mare necropolă de acest gen din Nordul Caucazului. A fost folosită ca loc de înhumare până la mijlocul secolului al XIX-lea. La vremea respectivă, osetinii au început să coboare din munți și să se mute cu locuințele mai la șes.

Legenda spune că o epidemie de ciumă a lovit Osetia în secolul al XVII-lea. Pentru ca maladia să nu se extindă, localnicii au creat un cimitir separat. Mai mult, potrivit aceleiași legende, bolnavii se băgau în criptă voluntar și acolo își așteptau sfârșitul.

Există totuși o explicație științifică pentru corpurile mumificate.

Liudmila Şafray, ghid turistic: „Chiar şi în verile cele mai toride dacă urci pe munte bate foarte tare vântul. Nopţile sunt foarte friguroase şi, în combinaţie cu vântul, are loc un proces de mumificare naturală a trupurilor. „

În vara acestui an, autoritățile locale au închis temporar necropola, după ce mai mulți turiști au postat pe rețele de socializare imagini din interiorul criptelor. Se dorește ca necropola să fie păzită, iar turiștii să respecte anumite reguli elementare atunci când ajung acolo.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite