Orașul Cerbului de Aur – Biserica Neagră, Biserica Sfântul Nicolae, Sinagoga și Biserica Grecească definesc Brașovul

17 august 2019, 18:19

În anul 1383, comunitatea săsească  începea construcția Bisericii Negre, într-un moment în care Brașovul cunoştea o perioadă de dezvoltare culturală și economică înfloritoare.

Acum este cea mai fotografiată clădire din România şi are în fiecare an peste 250.000 de vizitatori.

La sfârşitul secolului al XV-lea, şi românii din Şcheii Braşovului ridică o biserică din piatră pe locul alteia, mai vechi.  Generaţii după generaţii au ţinut aici aprinsă făclia spiritualităţii româneşti, adăugând simboluri şi valoare istoriei locului.

Vibraţia şi vocaţia multiculturală a oraşului de sub Tâmpa a permis apariţia şi altor culte. Biserica Grecească „Sfânta Treime”, deschisă  în 1786, este rezultatul daniilor consistente ale negustorilor greci şi români, precum și ale familiilor Brâncoveanu, Văcăreşti, Şuţu şi Mavrocordat.

La câteva sute de metri, cu un secol mai târziu, comunitatea evreiască ridică o sinagogă.

Aceste monumente, dar şi multe altele frumuseți ale orașului din inima țării vor îmbogăţi programul spectatorilor şi al artiştilor care vor face să vibreze scena Cerbului de Aur.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite