Orașe adaptate pentru bolnavii de Alzheimer din Singapore și cursuri de gestionare a situației pentru aparținători

31 ianuarie 2022, 22:10

Una dintre ideile municipalității unui oraș din Singapore a fost să zugrăvească în culori diferite blocurile în care locuiesc persoane cu demență senilă. Sunt studii care arată că unii pacienți aproape că își uită identitatea, dar nu uită culorile.

Sherlyn Seah, jurnalistă: Blocurile sunt zugrăvite în culori diferite, vii, astfel încât persoanele cu demenţă senilă să-şi poată găsi drumul spre casă mai uşor.

Studiile arată că nu instituționalizarea acestor oameni este soluția, ci asigurarea unui trai cât mai normal. Pentru asta este însă nevoie și de ajutorul celor sănătoși care nu trebuie să fie neapărat aparținători. Așa că în cele 14 orașe din Singapore, pe lângă blocurile colorate, există și mai multe centre în care persoanele rătăcite pot găsi ajutor.

Chee Hong Tat, deputat: Avem personal specializat care îi ajută să intre în contact cu familiile, îi ajută să-şi păstreze calmul, îi fac să se simtă în siguranţă. Dar important este ca şi ceilalţi locuitori să fie conştienţi de această problemă.

Prin urmare, există cursuri şi pentru persoane sănătoase care sunt învăţate cum să gestioneze cele mai întâlnite situaţii în care sunt implicate persoanele cu demenţă senilă.

Proiectul nu e nou. În Europa, de exemplu, au fost construite sate întregi în care cei care suferă de această maladie pot duce o viață normală, în siguranță.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă