Opt puncte de control ale DSP funcţionează de miercuri pe fluxul de sosiri internaţionale al aeroportului Henri Coandă

Terminalul Sosiri al Aeroportului Henri Coandă
Terminalul Sosiri al Aeroportului Henri Coandă
10 martie 2021, 16:48

„Începând de azi, 10 martie, pe fluxul de sosiri internaţionale al aeroportului Henri Coandă, vor funcţiona opt puncte de control ale DSP, faţă de trei până acum. Aceasta va conduce la scurtarea substanţială a timpului de aşteptare la control pentru pasagerii care sosesc din ţări aflate pe lista galbenă. Identificarea resurselor necesare pentru suplimentarea personalului DSP din aeroport s-a realizat prin implicarea directă a reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, alături de cei ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai CN Aeroporturi Bucureşti”, se spune într-un comunicat al CNAB.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Aeroportul Otopeni

Un avion cu pasageri a aterizat pe Aeroportul Băneasa în loc de Otopeni

Linia Gara de Nord-Aeroportul Otopeni

Traficul feroviar spre şi dinspre aeroportul Otopeni a fost reluat