Opoziţia îşi face planuri mari pentru 2019. USR şi PLUS, partidul lui Dacian Cioloş, au format o alinaţă pentru alegerile europarlamentare, iar fostul premier şi comisar european este cap de listă. Liberalii nu reping nici ei o coagulare extinsă a opoziţiei.
Alianţa USR-Plus își propune pentru început o listă comună pentru europarlamentare. Dar planurile sunt mai ambițioase şi pot duce la o unificare a tuturor forţelor din opoziţie pentru parlamentarele din anul 2020. Simbolic, votul pentru noua alianţă a fost dat la ora 20.20.
Liberalii nu resping nici ei o aliere a întregii opoziţii.
Dacă Alianţa 2020 USR-PLUS va avea succes la europarlamentare, nu este exclus ca cele două formaţiuni să colaboreze şi pentru alegerile prezidenţiale. Tot Dacian Cioloş este în fruntea listei pentru posibili candidaţi.