Opoziția depune moțiunea săptămâna viitoare. Liberalii numără voturile pe care se pot baza

23 septembrie 2019, 19:37

Liberalii numără în paralel și voturilor pentru moțiune. Ca să fie siguri că nu vor da greș din nou, vor mai face o verificare zilele acestea și speră ca peste o săptămână să depună moțiunea de cenzură.

În parlament, migrația aleșilor de la un partid la altul e în floare. La nivel declarativ, în acest moment, moțiunea pare să aibă șanse serioase să treacă, dar calculele se schimba în fiecare zi.

Din ALDE pleacă sau sunt dați afară parlamentari și se ajunge la situații inedite.

Social-democrații sunt însă optimiști. O parte din foștii colegi de coaliție de la ALDE vin la ei, așa că nu cred că moțiunea va avea succes.

Potrivit Constituției, o moțiune de cenzură adoptată de parlament conduce automat la demiterea guvernului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite