Opoziția, alături de Klaus Iohannis la referendum. Un aliat neașteptat al președintelui ar putea fi partidul lui Victor Ponta

20 martie 2019, 21:38

PNL și USR sunt gata să promoveze în campanie nu doar propriii candidați la europarlamentare, ci și referendumul propus de Klaus Iohannis.

Nu e clar ce întrebare va formula șeful statului și nici măcar dacă vom avea un referendum, dar liderii opoziției consideră că românii trebuie să aibă ocazia să își spună opinia în legătură cu mersul justiției în guvernarea PSD-ALDE.

Un aliat neașteptat al președintelui ar putea fi și partidul fostului său rival de la prezidențiale, Victor Ponta.

PSD consideră însă că demersul șefului statului nu este unul serios.

Klaus Iohannis a declanșat procedurile pentru un referendum pe teme de justiție încă de acum 2 ani. Constituția îi dă dreptul să convoace o consultare populară, însă, din punct de vedere juridic, rezultatul acesteia nu e obligatoriu pentru Parlament.

Există deja un precedent: în 2009, la un referendum convocat de Traian Băsescu în ziua alegerilor prezidențiale, alegătorii s-au pronunțat pentru un Parlament unicameral cu 300 de membri, dar Constituția nu a fost modificată nici până azi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite