Opozantul Alexei Navalnîi a fost arestat imediat ce a pășit pe pământ rusesc. Val de indignare la nivel internațional

Alexei Navalnîi, principalul opozant al Kremlinului, a fost reținut de poliție imediat după sosirea la Moscova, chiar în momentul prezentării paşaportului pentru control. Autoritatea penitenciară din Rusia a confirmat arestarea.

17 Ianuarie 2021, 20:50 (actualizat 18 Ianuarie 2021, 13:13) |

Înainte de momentul arestării, a avut loc o diversiune în stil rusesc.

Aeronava cu care a venit Navalnîi din Germania, după perioada de convalescență, trebuia să aterizeze pe aeroportul Vnukovo, însă în ultimul moment a fost redirecționată pe un aerodrom, pe motiv că o mașină de deszăpezit s-a blocat pe pista de aterizare.

Mii de susținători l-au așteptat în zadar pe Navalnîi și mulți au fost și arestați.

Lui Navalnîi i se impută că nu a respectat clauzele unei eliberări condiționate într-un dosar penal din 2014.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, le-a cerut autorităţilor ruse să îl elibereze imediat pe opozant.

"Arestarea lui Alexei Navalnîi la sosirea la Moscova este inacceptabilă", a scris Michel pe Twitter.

De peste Ocean a reacționat și viitorul consilier pentru Securitate naţională al lui Biden, Jake Sullivan.

"Navalnîi trebuie eliberat imediat, iar autorii acestui scandalos atac la adresa vieţii lui trebuie să fie traşi la răspundere", a scris el pe Twitter.

"Atacurile Kremlinului împotriva lui Navalnîi nu sunt numai o încălcare a drepturilor omului, dar şi un afront adus poporului rus care doreşte ca vocea lui să fie auzită", a subliniat Sullivan.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a îndemnat duminică seară autorităţile ruse "să respecte drepturile" lui Alexei Navalnîi și a cerut de asemenea eliberarea imediată.

Și ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a reacționat imediat după ce Navalnîi a fost reținut.

"Represiunea împotriva opoziției doar pentru că este opoziție este pur și simplu nedemocratică", a scris Aurescu pe Twitter.

"Detenţia lui Navalnîi este o altă încercare de a intimida opoziţia democratică din Rusia. Este esenţial un răspuns rapid şi fără echivoc la nivelul UE. Respectarea drepturilor cetăţenilor este piatra de temelie a democraţiei", a scris pe Twitter și premierul polonez, Mateusz Morawiecki.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 13°C
IASI 11°C 10°C
CLUJ 8°C 10°C
CONSTANTA 6°C 8°C
CRAIOVA 12°C 15°C
BRASOV 8°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI