Operele lui Brâncuși, expuse la Bruxelles. 25 de lucrări ale artistului pot fi admirate la BOZAR până în luna ianuarie

1 octombrie 2019, 21:31

La intrarea în expoziție te întâmpină „Rugăciunea”. Apoi te întâlnești cu „Sărutul” și „Cumințenia Pământului”, lucrări de la care au început măreția și universalitatea lui Brâncuși. Apoi faci cunoștință cu „Nașterea lumii”, cu „Domnișoara Pogany”, cu „Leda” sau „Pasărea măiastră”.

Expoziția „Brancuși, sublimarea formei” prezintă 25 dintre cele mai importante lucrări ale marelui sculptor român, dar și o multitudine de fotografii, documente și imagini cu artistul. O expoziție fără precedent, spun specialiștii.

Lucrările au fost împrumutate gratuit, după lungi negocieri, din muzee de pe două continente – Europa și America.

Doina Lemny, curatorul expoziției și expert în arta lui Constantin Brâncuși, spune că a visat toată viața la această expoziție.

La deschiderea expoziției a participat și președintele Klaus Iohannis, alături de familia regală a Belgiei.

Expoziția este parte a Festivalului Internațional de Arte Europalia.

Institutul Cultural Român a pregătit cu această ocazie alte 250 de evenimente culturale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite