Operațiuni de destructurare a unor rețele de trafic de droguri. 25 de persoane au fost reținute

Un număr de 25 de persoane au fost reţinute în urma celor 82 de percheziţii domiciliare efectuate miercuri în mai multe cauze privind comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive.

07 Octombrie 2022, 08:10 (actualizat 07 Octombrie 2022, 09:28) Știrile TVR |

Potrivit DIICOT, în urma celor 82 de percheziţii domiciliare efectuate la data de 5 octombrie, au fost descoperite două culturi de canabis (una indoor), mai multe plante de canabis, aproximativ 3 kilograme de muguri de canabis, diverse cantităţi de droguri de mare risc  şi substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, cântare electronice de mare precizie, telefoane mobile, dispozitive tip grinder, o puşcă cu aer comprimat, precum şi sumele de aproximativ 350.000 de lei şi 18.000 de euro.

De asemenea, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciile Teritoriale Alba, Cluj şi Galaţi şi Biroul Teritorial Sibiu au dispus măsura reţinerii faţă de 25 inculpaţi şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de alţi 3 inculpaţi.

În plus, tot miercuri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, împreună cu poliţişti din cadrul SCCO Ilfov, au prins în flagrant doi inculpaţi imediat după ce aceştia au ridicat de la o firmă de curierat un colet, expediat din Spania, care conţinea, disimulată printre alimente, cantitatea de aproximativ 11 kilograme de canabis. Drogurile erau destinate distribuției în școli, licee și campusuri universitare. Traficanții urmau sa vândă drogurile cu 10 euro gramul şi ar fi obţinut pe ele 100 000 de euro.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -1°C 2°C
IASI 0°C 0°C
CLUJ -2°C -1°C
CONSTANTA -1°C -1°C
CRAIOVA -2°C 0°C
BRASOV -5°C -3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI