Opțiunea de a muri. Belgia și Olanda permit bolnavilor psihic sinuciderea asistată

26 octombrie 2017, 21:30

Biologul și apicultorul belgian Pierr Pol Vinke și-a pierdut fiica acum 6 ani. După ani de suferință mentală, Edith și-a pus capăt zilelor într-o manieră înspăimântătoare. Tatăl său își amintește acum că fiica lui a venit de multe ori la el ca să-i ceară ajutor.

Pierr Pol Vinke, susținător al eutanasiei: „A fost teribil pentru că mi-a spus: Tata, tu înţelegi ştiinţa, ce m-ar putea ajuta să mor? I-am raspuns: Nu sunt profetul Avraam care a fost gata să-şi ucidă fiul, unicul copil. I-am spus: Ca tată, nu pot face asta!”

Cu o durere nebănuită în suflet, Vincke spune că fiica sa a fost refuzată de medici care practică sinuciderea asistată confrom legii. Este convins că dacă i-ar fi acceptat dorința de a muri, poate că azi, fiica lui ar fi fost încă în viață. Susținătorii eutanasiei pentru pacienții cu boli psihice spun că și ei ar trebui să beneficieze de aceleasi drepturi.

Amy  De Schutter, pacient: „Cel mai important lucru pentru mine a fost că am putut să-mi iau adio, în felul meu, de la tot ce mă înconjoară. A fost foarte importantă. De la familie, prieteni şi frate. Şi apoi faptul că voi putea muri acasă şi nu voi fi singură şi speriată de întuneric şi că nu voi dispărea în noapte ca un hoţ.”

Amy a ajuns la această soluție după ani de tratamente psihiatrice care au eșuat. S-a gândit luni întregi cum să-și pună capăt zilelor și, când în sfârșit a primit permisiunea de a o face, și-a dat seama că nu vrea să moară.

Criticii acestei legi spun însă că este foarte dificil să găsești un echilibru între libertatea persoanei de a alege ce face cu viața lui și acceptarea sinuciderii asistate; mai ales în cazul persoanelor cu boli psihice grave, care nu au discernământ.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite