ONU: 2017 este unul dintre cei mai călduroşi ani din istoria datelor meteorologice

6 noiembrie 2017, 16:26

Potrivit ONU, 2017 este unul dintre cei mai călduroşi ani din istoria datelor meteorologice.

În anul 2017 s-au produs uragane de o intensitate fără precedent în Caraibe şi în Atlantic, vârfuri de temperatură de peste 50 de grade Celsius în Asia şi o secetă durabilă în Africa de Est.

Reprezentanţi din aproape 200 de ţări încearcă, zilele acestea, să pună în practică Acordul de la Paris privind schimbările climatice.

Președintele SUA, Donald Trump, a retras America din acest acord dar nu o poate face concret înainte de 2020. Administraţia va lua astfel parte la dezbaterile pe tema normelor de aplicare, o fază tehnică şi prin excelenţă politică: modalitatea prin care statele raportează măsurile luate pentru reducerea emisiilor poluante şi ce urmează după ajutorul financiar promis de către statele bogate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite