OMV Petrom a încheiat anul 2022 cu un profit net de 10,3 miliarde lei. Alina Popa, director financiar OMV Petrom: Dacă ANAF ajunge la concluzia că trebuie să plătim taxa de solidaritate, vom plăti

Grupul OMV Petrom a înregistrat în 2022 un profit net de 10,3 miliarde lei, cu 260% mai mare comparativ cu cel din anul anterior, conform rezultatelor financiare neauditate transmise joi Bursei de Valori Bucureşti.

02 Februarie 2023, 09:05 (actualizat 02 Februarie 2023, 13:39) Știrile TVR |

ACTUALIZARE Toate calculele făcute au dus la concluzia că cifra de afaceri a OMV Petrom în sectoarele prevăzute de Ordonanţa 186/2022 pentru plata contribuţiei de solidaritate este sub 75% şi astfel nu datorează această taxă, dar, dacă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ajunge la altă concluzie, bineînţeles că o va plăti, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Alina Popa, directorul financiar al companiei.

"O să explic puţin tot contextul, ca să fie mai clar. Ordonanţa de Urgenţă 186/2022 care a pus în aplicare Regulamentul european 1854/2022 stabileşte ca fiind în scopul contribuţiei de solidaritate contribuabilii care au cel puţin 75% în sectoarele de activitate de ţiţei, de gaze naturale, cărbune şi rafinării, precizând codurile CAEN care se referă la aceste activităţi. OMV Petrom are activităţi şi în alte sectoare, activităţi care au alte coduri CAEN, respectiv în special activităţi în zona de comercializare produse petroliere, gaze naturale şi electricitate, dar şi producţie de electricitate. De aceea, în baza Ordonanţei 186 şi a Regulamentului european, făcând toate calculele, am concluzionat că avem o cifră de afaceri în sectoarele respective sub 75%. Astfel, nu datorăm această taxă. În situaţia în care, din motive pe care nu le putem vedea la acest moment, ANAF ar ajunge la o altă concluzie, bineînţeles că vom plăti, aşa cum plătim întotdeauna toate taxele, contribuţiile acolo unde suntem obligaţi şi trebuie să le plătim", a explicat Popa.

Aceasta a subliniat că, fiind cel mai mare contribuabil la bugetul de stat al României, OMV Petrom este în permanenţă în controale fiscale de la ANAF şi pune la dispoziţie toate informaţiile financiare de care dispune.

"Pot să confirm faptul că am avut un control de la ANAF la începutul acestui an, care a verificat în detaliu cifra de afaceri şi structura cifrei de afaceri a societăţii OMV Petrom SA. Nu avem concluziile acestui raport. Nu avem un proces verbal de control, însă suntem foarte transparenţi şi putem pune la dispoziţie în continuare şi vom pune la dispoziţie în continuare toate cifrele financiare ale societăţii organelor de inspecţie fiscală"
, a subliniat directorul financiar.

Ea a menţionat că la consultările care au avut loc în octombrie-noiembrie 2022, în cadrul asociaţiilor din care face parte, OMV Petrom şi-a prezentat punctul de vedere în ceea ce priveşte Regulamentul european, cerând să fie luate în calcul toate impozitele suplimentare şi taxele în cazul în care se va decide introducerea contribuţiei de solidaritate.

"În cadrul asociaţiilor din care facem parte am participat la consultări de principiu asupra Regulamentului, în octombrie-noiembrie. Au fost discuţii generale în care am prezentat punctul nostru de vedere şi faptul că în România există deja un nivel foarte ridicat al suprataxării, inclusiv contribuţii noi introduse în anul 2022 semnificative şi toate aceste impozite suplimentare şi contribuţii trebuie luate în calcul în situaţia în care România va decide să introducă o astfel de contribuţie de solidaritate. Acesta a fost punctul nostru de vedere prezentat în cadrul asociaţiilor, atât în discuţie, cât şi în scris. Nu am avut consultări. În data de 28 decembrie, în partea a doua a zilei am văzut proiectul de Ordonanţă de Urgenţă şi nu am participat la consultări asupra acestuia. A fost aprobat în Guvern a doua zi, pe 29 decembrie", a precizat Alina Popa.

Referitor la consultările cu Comisia Europeană în privinţa acestei taxe, ea a afirmat că boardul OMV Petrom nu se pronunţă, fiind "atribuţia Ministerului de Finanţe", dar compania va fi transparentă şi va pune la dispoziţie toate cifrele necesare pentru o concluzie corectă.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat pe 18 ianuarie că a solicitat Comisiei Europene clarificări în privinţa Regulamentului european transpus în legislaţia naţională prin ordonanţa de urgenţă pe energie, pentru introducerea contribuţiei de solidaritate, adăugând că "toată lumea va plăti solidar costul crescut al vieţii".

"Guvernul a implementat şi acest pilon 3, contribuţia de solidaritate, preluând tot ceea ce scrie în regulament (european - n.r.), inclusiv elementele care văd că trezesc o serie de elemente de interpretare, respectiv acea referire la cel puţin 75% din cifra de afaceri pe anumite sectoare. Scopul este următorul: cei care au făcut profituri şi venituri excepţionale din sectorul energetic vor plăti solidar pentru a compensa creşterea costului vieţii, atât pentru cetăţeni, dar şi creşterea costului şi pentru companii şi este o chestiune pe care a recunoscut-o şi Europa. România a făcut aceşti paşi încă din ianuarie 2022", a afirmat Adrian Câciu.

El a precizat că a cerut Comisiei Europene clarificări legate de această contribuţie de solidaritate.

"Pentru a nu mai fi neclarităţi în interpretarea regulamentului şi a ordonanţei, am solicitat Comisiei Europene să facă o normă de interpretare pe acest articol, mai ales pe articolul 2, definiţii din regulament, şi această solicitare am făcut-o în temeiul punctului 66 din preambul, care spune că, în cazul în care există neclarităţi în implementare pe ceea ce înseamnă contribuţia de solidaritate, statele membre pot solicita Comisiei Europene o normă de interpretare", a adăugat ministrul.

Întrebat la momentul respectiv în legătură cu anunţul OMV Petrom privind neplata acestei taxe de solidaritate, ministrul Finanţelor a arătat că este foarte sigur că această companie se încadrează pentru plata contribuţiei de solidaritate.

"Ordonanţa nu s-a referit doar la o companie, s-a referit la tot sectorul şi până la urmă şi OMV Petrom a exprimat o opinie, foarte bine, este opinia lor. Până la urmă, orice legislaţie poate comporta opinii diferite din perspectiva contribuabililor, o interpretare care, poate, să spunem, din punctul domniilor lor de vedere, nu generează plata de taxe. Tocmai de aceea, eu cred că datoria noastră, ca Guvern, este să introducem cât mai clar normele şi să scriem cât mai clar articolele, astfel încât să nu existe dubii şi să avem în spate inclusiv interpretările din partea Comisiei Europene ale modului în care sunt construite aceste acte de taxare", a mai spus Câciu.

-------------------------------------------------------------------------

"Anul 2022 a fost unul fără precedent pentru industria energetică, cu dificultăţi în ceea priveşte aprovizionarea cu produse energetice, preţuri internaţionale record şi volatilitate fiscală. Rezultatele noastre reflectă acest mediu de piaţă şi performanţa operaţională: diversificarea surselor de energie, continuitatea aprovizionării, producţie record de electricitate. Veniturile OMV Petrom sunt o bază solidă pentru contribuţia la economia României şi la sectorul energetic românesc. Profitul net a fost de 10 miliarde de lei, în timp ce contribuţia la bugetul de stat, prin taxe şi dividende, a atins un nivel record de 20 miliarde de lei. Creşterea taxelor a fost determinată, în principal, de impozitele şi contribuţiile specifice industriei, totalizând peste 7 miliarde de lei. Vom continua să urmărim obiectivele Strategiei 2030, care are în vedere susţinerea tranziţiei energetice din România, oferind pieţei soluţii de energie noi şi curate", a declarat Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom.

Ea a subliniat că pentru 2023 investiţiile aproape se dublează, la 6 miliarde lei, echivalând cu aproximativ 60% din profitul net din 2022, iar Neptun Deep se află în centrul strategiei companiei "şi ne vom concentra să aducem proiectul mai aproape de decizia finală de investiţie, planificată pentru jumătatea anului 2023".

La nivelul grupului, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 12,2 miliarde lei, cu contribuţii în creştere de la toate segmentele de activitate, "reflectând contextul de piaţă fără precedent al preţurilor crescute şi volatile ale mărfurilor", iar investiţiile au crescut cu 26%, la aproape 3,6 miliarde lei, se menţionează în comunicatul OMV Petrom.

În sectorul de Explorare şi Producţie, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 5,4 miliarde lei (1,8 miliarde în 2021), determinat, în principal, de preţurile mai mari ale ţiţeiului şi gazelor naturale şi de cursul valutar favorabil (dolar mai puternic faţă de leu), parţial contrabalansate de impozitarea mai mare în explorare şi producţie şi de volumele mai mici de vânzări.

Producţia a scăzut cu 7,9%, la 43,5 milioane barili echivalent petrol, din cauza vânzărilor de active de producţie din Kazahstan, a transferului de zăcăminte marginale către Dacian Petroleum şi a declinului natural din zăcămintele principale, parţial contrabalansate de contribuţia din lucrările de reparaţii capitale şi sonde noi.

Costul de producţie a crescut uşor, la 13 dolari/bep, în principal din cauza scăderii producţiei disponibile pentru vânzare şi a cheltuielilor crescute, parţial contrabalansate de cursul de schimb favorabil şi de impactul pozitiv din T2/22 al unui element de natură nerecurentă în legătură cu un control fiscal.

Pe partea de Rafinare şi Marketing, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale s-a ridicat la 4 miliarde lei (2 miliarde lei în 2021), ca urmare a marjei de rafinare îmbunătăţite şi a creşterii cererii de carburanţi. Rata de utilizare a rafinăriei de 95%, comparativ cu 97% in 2021, a reflectat oprirea planificată din aprilie 2022.

Volumele vânzărilor cu amănuntul la nivel de Grup au fost mai mari cu 3%, fiind susţinute în principal de creşterea robustă a cererii pe tot parcursul anului, cu excepţia trimestrului al treilea.

În sectorul de gaze Gaze şi Energie, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 2,9 miliarde lei (0,8 miliarde lei în 2021), reflectând performanţa excelentă atât a segmentului de gaze naturale, cât şi a celui de energie electrică, rezultat afectat, însă, de cadrul fiscal şi de reglementare, subliniază reprezentanţii companiei.

Volumele de vânzări de gaze naturale au totalizat 46,1 TWh, fiind cu 6% mai mici, ca urmare a unui context de piaţă volatil, dar producţie netă de energie electrică a înregistrat nivelul record de 5 TWh (4,8 TWh în 2021), reprezentând 9% din mixul de producţie al României.

 

OMV Petrom: Conform rezultatelor financiare preliminare din 2022, este de aşteptat ca Grupul să nu intre în scopul contribuţiei de solidaritate

 

Grupul OMV Petrom este de aşteptat ca, în baza rezultatelor financiare preliminare aferente anului trecut, să nu intre în scopul contribuţiei de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având mai puţin de 75% din cifra de afaceri în sectoarele definite, conform raportului transmis joi Bursei de Valori Bucureşti.

Reprezentanţii companiei reamintesc că, în contextul crizei energetice din Europa, sunt implementate măsuri suplimentare de reglementare, cum ar fi scheme de compensare, preţuri plafonate pentru gaze naturale şi electricitate şi supraimpozitarea sau contribuţia de solidaritate a UE.

"Regulamentul UE 2022/1854 a introdus o contribuţie de solidaritate, care a fost transpusă în legislaţia locală a statelor membre până la sfârşitul anului 2022, şi este aplicabilă pentru 2022 şi/sau 2023. Reprezintă o contribuţie care se aplică profiturilor suplimentare ale societăţilor care operează în sectoarele petrolului, gazelor naturale, mineritului şi rafinării şi se calculează pe baza profiturilor fiscale obţinute de aceste societăţi, determinate în conformitate cu normele fiscale naţionale, care depăşesc
cu mai mult de 20% media profiturilor fiscale obţinute în perioada 2018 - 2021"
, precizează aceştia.

România a transpus acest regulament prin OUG 186/2022, aprobată şi publicată în decembrie 2022. Aceasta ordonanţă urmează să fie supusă procesului de aprobare în Parlament, ca atare poate fi obiectul unor modificări.

"În baza rezultatelor financiare preliminare aferente anului 2022 ale OMV Petrom şi a prevederilor acestei ordonanţe de urgenţă, se aşteaptă ca OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuţii de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având mai puţin de 75% din cifra de afaceri în sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului. În 2022, OMV Petrom a contribuit deja prin plata redevenţelor, taxelor suplimentare şi a altor contribuţii specifice industriei cu aproximativ 7,3 miliarde lei, pe lângă impozitul pe profit de 2,2 miliarde lei. În total, taxele specifice industriei au crescut de circa 4 ori comparativ cu 2021", se menţionează în raport.

Potrivit sursei citate, sfera de activitate a OMV Petrom, atât cea existentă, cât şi cea planificată, precum şi pieţele pe care operează, expun Grupul la riscuri semnificative, cum ar fi riscul de preţ al mărfurilor tranzacţionabile, riscul valutar, riscul operaţional şi de strategie.

"Conform celui mai recent exerciţiu de evaluare a riscurilor desfăşurat de către Grupul OMV Petrom în noiembrie 2022, principalele incertitudini care pot influenţa rezultatele Grupului rămân cele legate de riscul de preţ al mărfurilor tranzacţionabile, riscurile operaţionale, precum şi riscul politic şi de reglementare. Prin natura activităţii de extracţie, procesare, transport şi vânzare de hidrocarburi, OMV Petrom este expusă în mod inerent riscurilor de siguranţă şi de mediu", se mai arată în raport.

În privinţa riscului de reglementare, societatea se află în dialog cu autorităţile române pe subiecte relevante pentru industrie.

"În ultimii ani, am observat o serie de iniţiative fiscale şi de reglementare puse în discuţie şi/sau implementate. Acest lucru sporeşte volatilitatea legislativă şi influenţează întregul mediu de afaceri", atrag atenţia reprezentaţii companiei.

 

 

sursa Agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 21°C
IASI 24°C 18°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 13°C 17°C
CRAIOVA 20°C 19°C
BRASOV 20°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI